Despre experienta unui dependent de jocuri de noroc

Despre viata...

2011-09-28T00:38:00.002+03:00

          Sunt cinefil si filmele pe care le-am fazut in ultima vreme mai toate aveau mesajul "viata" ! Sensul vietii, sa ne traim viata asa cum vrem si ne face placere, sa ne bucuram de frumusetea vietii, viata este scurta ... Reflectand, dupa unul dintre filme, mi-am amintit, fara sa caut, de melodia celor de la The Verve si anume "Bitter sweet symphony". Imi place foarte mult melodia, stiu toate versurile ! Este o melodie despre viata ! Mi-am amintit de un vers din melodie : "you're a slave to the money then you die". Adica pe romaneste "esti un sclav al baniilor dupa care mori" ! Dupa care m-am gandit sa citesc ce au spus, despre viata, mai marii oameni care au lasat o "urma" pe Pamant. Am cautat, am gasit si impartasesc ! Nu este important cine a spus dar ce a spus !

          "Trebuie sa stii cand se incheie o etapa din viata ta. Daca te incapatanezi sa ramai mai mult decat este necesar, pierzi bucuria de a trai si sensul vietii."

          "Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi dar trebuie traita privind inainte."

           "Viata este uneori foarte zgarcita : trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti ceva nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta."

          Acum sa va "traduc" :  Frumusetea vietii nu are un pret, nu se cumpara ! Frumuseatea vietii este gratuita si disponibila pentru oricine vrea sa o traiasca ! Trebuie sa sti sa spui STOP pana nu iti pierzi sensul vietii si bucuria de a traii ! Experienta si greselile trecutului sunt menite sa ne faca mai puternici, sa putem sa ne cladim un viitor mai bun ! Trebuie multa rabdare, o sa treaca mult timp pana cand o sa gasiti acea "usa", pana cand o sa gasiti linistea, pana cand o sa gasiti o viata cum va doriti ! Si asa cum spune ultimul citat, o sa ai mai mult decat poti sa accepti !

.

Vointa sau Frica ?

2011-09-07T13:11:00.001+03:00

          In ultimele zile m-am gandit, mai mult decat o fac de obicei, la viata si ,inevitabil, la moarte ! Dorinta/vointa de a trai sau frica de a muri ! Din punctul meu de vedere, vointa si frica sunt principalii stimuli pentru oameni !
          "Am vointa sa ma las de fumat pentru ca imi doresc sa am o viata sanatosa" sau "Ma las de fumat pentru ca imi este frica sa mor, in chinuri, de cancer". Scopul este acelasi, "sa nu mai fumez", dar efectul, chiar daca la prima vedere pare a fi acelasi, nu este !
          Frica activeaza alte frici ! Nu insist cu frica pentru ca stim cu totii unde ne duce frica : nicaieri sau, mai rau, inapoi !
          Vointa activeaza alte vointe, "Am reusit sa ma las de fumat ! Sunt mai puternic !", si atunci iti propui sa faci miscare "zilnic, cel putin o jumatate de ora" si ai sa reusesti si iti mai doresti "sa consumi zilnic, legume si fructe" si ai sa consumi ! Sentimentul de vointa, de succes, de autocontrol, de putere, de victorie, este unul dintre cele mai frumose sentimente ! Simti ca traiesti, ca iti traiesti viata !
          Vointa ne duce intodeauna inainte, devenim mai puternici, evoluam ! Frica este opusul vointei, adica slabiciune si involutie !
          Acum, sa dam frica la o parte si sa vorbim despre vointa ! Cum spuneam mai sus, vointa activeaza alte vointe ! Stim cu totii ca nu este usor sa iti pui vointa la contributie dar o data ce o pui iti da o energie incredibila ! Asta este concluzia la care am vrut sa ajung : inceputul este greu ! Inceputul este partea cea mai grea restul vine de la sine ! Este greu, pana iti aduni toate motivele, energiile, ca sa produci vointa !
          Eu vorbesc despre fumat pentru ca in directia asta se indreapta vointa mea in acest moment ! Reteta asta este valabila pentru orice obiectiv, inclusiv pentru dependentii de jocuri de noroc ! Cand iti gasesti vointa sa te vindeci atunci trebuie sa fii pregatit pentru un inceput foarte greu care dureaza destul de mult ! Daca treci de acest inceput, atunci vointa, care l-a inceput a fost la cote maxime, iti va usura drumul spre reusita !
          Vointa sau frica ? Raspunsul este evident : VOINTA ! Alegeti viata ! Alegeti sa reusiti pentru ca puteti !

.

Mai puternic ca ieri si mai slab ca maine

2011-07-20T22:10:00.001+03:00

        Astazi ma bucur ca sunt EU, ca am curajul sa traiesc asa cum imi doresc, ca fac ce vreau sa fac EU. Imi doresc mai mult. Imi doresc ca toate dorintele sa depaseasca visul, posibilul, sa devina reale, sa devina EU.
      Astazi posibilul a devenit realitate. Astazi sunt student la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatie in cadrul Universitatii Bucuresti. Statutul meu s-a schimbat, vointa mea este mai puternica, ambitia creste, totul se schimba !
        Ma uit in spate, mult mai in spate decat acest blog, in nucleul dependentei, imi aduc aminte de boala si acum imi pare ca o poveste a "cuiva". Este incredibil cat de mare este diferenta dintre EU din prezent si EU de atunci. De fapt nu exista comparatie, poate decat la suprafata, fizic eram acelasi dar in interior altcineva.
        Astazi faptele vorbesc, astazi sunt EU ! A fost foarte greu sa ma ridic de jos, a fost foarte greu si pentru toate persoanele care m-au ajutat sa ma ridic. Le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine, pentru cat au indurat, pentru ca au crezut in mine, pentru ca m-au ajutat sa ajung aici! Fara ajutorul lor astazi nu puteam sa fiu EU. Succesul meu este si succesul lor !
        Acesta este inceputul drumului pe care imi doresc sa merg, o sa fie greu sa ajung unde imi doresc, dar nimic nu este mai frumos decat sa lupti pentru ceea ce iti doresti !
       Unul dintre principiile mele, si sfatul meu pentru oricine are nevoie de el, este : daca crezi si iti doresti cu adevarat, daca faci imposibilul sa realizezi ce iti doresti, indiferent de ceea ce iti doresti, atunci ai sa-l realizezi !


Toate cele bune !

Eu sunt Iulian

2011-06-28T18:30:00.005+03:00

        Eu sunt Iulian, cel care a trecut prin experienta dependentei de jocuri de noroc si care a povestit pe acest blog tot ce s-a intamplat, toata experienta, tot adevarul.
        Nu sunt Guru, nu sunt Vindecator, nu sunt Atotstiutor, nu detin secretul vindecarii, sunt decat Iulian ! Cuvintele mele, acest blog, este creat exclusiv pentru cei care au nevoie de ajutor in a cunoaste ce se intampla cu adevarat in capul unui dependent de jocuri de noroc ! Singurul beneficiu pe care il am este satisfactia ca blogul meu ii ajuta pe cei care au nevoie ! Atat.
        Inainte de toate vreau sa precizez ca tot ce am avut de spus in legatura cu dependenta de jocuri de noroc am spus pe acest blog. Orice intrebare pe care vreti sa mi-o puneti, daca cititi atent/a, isi are raspunsul pe acest blog.

        La inceput am ezitat sa comunic in particular cu cei care vroiau sa vorbeasca despre acest subiect. Am ezitat din cauza ca ma afecta, ma indispunea, era un sentiment neplacut. Acum lucrurile s-au schimbat, defapt sunt total diferite si prin urmare am decis sa las adresa de mail pentru cei care doresc sa ma contacteze.


Contact :     servitute.iulian@yahoo.com

.

...

2011-04-22T02:13:00.001+03:00

        Revin asupra ultimei postari si rectific : "niciodata sa nu spui niciodata" ! Adica pe scurt iata-ma scriind din nou. De ce ? De ce nu ?
        In ultima vreme m-am plimbat prin viata sobru la propriu si la figurat si unde ma uit vad cerul limpede albastru si soarele care ne incalzeste. Ma simt atat de legat de natura incat aproape cred ca fac parte din ea. Iar atunci cand cred, imi doresc !
        Intodeauna mi-am dorit sa stau gol in mijlocul unui lan de grau, pe o paturica, sa savurez linistea si sa gust iubirea. Ma intreb daca le voi gasi vreodata pe amandoua in acelasi lan de grau. Ca sa le gasesc trebuie sa le caut, ca sa le caut trebuie sa cred ca le voi gasi, ca sa existe trebuie sa le simt !
        Cred in tot ceea ce vreau sa gasesc, simt tot ce voi gasi !

.

Se face tarziu si trebuie sa inchid

2010-10-07T00:08:00.003+03:00

          Niciodata nu am putut sa ma decid asupra cuvintelor, intodeauna am avut corectari sau completari. Astazi este diferit, astazi am invatat sa las gandurile sa curga, fara sa revin asupra cuvintelor deja exprimate.
          Beau o gura de vin rosu demisec, nu pentru ca imi place vinul demisec dar pentru starea pe care mi-o da alcoolul, fumez o tigara doar pentru ca imi place sa fumez, fara sa ma gandesc ca o sa mor de cancer si ideea principala este ca moartea este inevitabila, pe fundal ascult niste sunete, posibil muzica, care imi acompaniaza gandurile. Este o atmosfera relaxanta, pentru ca vreau sa fie !
          " De ce ? " este ceea ce defineste viata. Cu totii incercam sa aflam de ce ? Nu vreau sa insist asupra acestui gand, ca ar insemna sa aman inchiderea.
          Astazi ma gandesc la cuvintele mele care raman pe un blog intr-o lume virtuala pentru niste oameni conectati. Oare am(omenirea) evoluat sau am involuat ? Probabil multi sunt convinsi ca am evoluat si asta este sensul vietii, evolutia. Eu sunt de alta parere, alta mai simpla, dar o pastrez pentru mine.
          Cateodata ma gandesc la moarte si pulsul imi creste, imi simt capul cum se incinge (probabil pentru ca se supraalimenteaza) si rar imi curge cate-o lacrima. De ce ? Nu stiu. Iar cu gandul asta macabru incep sa ma gandesc la viata si tot ce tine de ea si cateodata nu percep nimic ce exista in jurul meu, nici macar pe mine.
          Imi mai aprind o tigara, mai beau o gura de vin, muzica am oprit-o pentru ca imi incetineste gandurile ! Incerc sa simplific cat mai mult ce vreau sa exprim !
          Ideea principala, facand abstractie de ganduriile mele, pentru unii, fara sens, este ca vreau sa sfarsesc acest drum din prea multe motive ca sa le enumar.
          Nu mai am reactie la ce am scris aici, pur si simplu ma simt ca un cititor care arunca o privire printre cuvinte si merge mai departe fara sa fie marcat de aceste cuvinte. Nu ma mai regasesc in proprile cuvinte. Nu stiu ce sa mai sfatuiesc pe cei care imi cer sfatul sau ajutorul. Nu pot sa mai scriu, nu vreau sa mai scriu !
          Las in urma tot ce a fost adevarat, tot ce a existat in mine, toata experienta pe care am avut-o. Astea sunt ultimele mele cuvinte. Ultimul gand pe care vreau sa-l impartasesc pe acest blog cu oamenii care sunt dependenti de jocuri de noroc si nu numai, in general, si ceea ce cred eu pentru mine, este ca suntem suverani asupra vietii noastre, orice divinitate in care credem exista in noi, toate raspunsuriile se afla la noi, suntem capabilI sa facem orice cu propria viata, toate deciziile pe care le luam sunt ale noastre. Cand vrei ceva cu adevarat se indeplineste ! Trebuie doar sa vrei cu adevarat si cand vrei cu adevarat atunci faci tot imposibilul sa realizezi ceea ce vrei !
          Daca viata si tot ce exista in jurul ei, tot ce-i adevarat, tot ce-i frumos, tot ce simti, daca asta nu ne stimuleaza atunci poate gandul la moarte o sa o faca ! Puteam sa murim in orice moment din orice motiv. Viata este scurta !

Se face tarziu si trebuie sa inchid !

Pentru ultima data, toate cele bune !

PS : Va urez o viata exact asa cum va doriti sa o aveti !

.

Cum ar fi fost daca... ?

2010-09-09T00:15:00.003+03:00

        Una dintre cele mai "populare" dorinte ale omului, din categoria celor extraterestre, este sa dea timpul inapoi ! Tu nu ai vrea ? Eu stiu ca as vrea. De ce ? De ce nu ? As spune ca nu exista om pe lumea asta sa poata sa dea timpul inapoi si sa nu o faca. Eehh, spun asta acum din cauza ca am impresia ca traiesc in zona crepusculara si clepsidra aia unde se cerne nisipul vietii mele (imi cer scuze ca suna a manele dar asa a iesit ) imi distrage atentia din ce in ce mai mult si ma streseaza cumplit. Timpul asta al naibii zboara atat de repede incat intodeauna am impresia ca sunt in urma.
        La mine este o situatie speciala, complicata. Ma gandesc constant in ultima vreme "cum ar fi fost daca...?", daca nu s-ar fi intamplat multe sau daca s-ar fi intamplat altele si da, imi doresc sa dau timpul inapoi sa schimb cate ceva pe ici pe colo. Da, am regrete si inca cate, greseli cu nemiluita, oportunitati irosite fara numar. Este usor ? Nu este ! Sa nu intelegeti gresit, nu timpul pierdut este problema dar tot ce s-a intamplat in acest timp. Poate o sa vi se para ciudat dar eu nu mai stiu sau mai bine spus nu mai tin cont cati ani am, deoarece nu asta este important, pot sa am 18, 25 sau 34, important este sa imi realizez OBIECTIVUL, indiferent cat o sa dureze. Advarata problema este rabdarea !
        Fuck it (suna mai bine si mai putin vulgar in engleza) nu poate nimeni sa dea timpul inapoi si atat ! Asta este viata, "take it or leave it" ! M-am gandit la ziua de ieri incat nu imi amintesc numarul zilelor de maine pe care le-am pierdut. Asta este realitatea si este la fel si pentru mine, doar ca eu am fost batut de soarta mai mult, sau de mine insami, depinde daca credeti in destin sau liber arbitru (eu cred in slabiciunea si prostia omeneasca).
        In curand o sa aflu cu adevarat ce inseamna rabdarea. O sa aflu pentru ca toata energia, pozitiva si negativa, ajunge la un nivel de concentrare cum nu am fost capabil vreodata sa o am. O explozie de calmitate, acceptare si intelegere !
        Daca cineva se intreaba daca sunt furios, sunt ! Daca se intreaba care este motivul atunci inseamna ca nu ma intelege/cunoaste !
        Traim in jungla, nu avem timp sa "sangeram" pentru ca mirosul este adulmecat repede de catre toate hienele (oamenii) si in curand riscam sa fim mancati de vii. Asa ca ori la bal ori la spital.


Rabdare !

De ce iubesc noaptea ?

2010-08-25T02:27:00.005+03:00

        Noaptea este altfel, cu totul altfel. Se amesteca tot felul de stari, sentimente, vise... Toata lumea doarme, sunt singur, sunt mai puternic, mai destept, incep sa amestec realitatea cu visele mele, vreau sa iubesc ceva sau pe cineva, vreau sa ating o stare supranaturala, este un haos atat de frumos si intens. Toate planuriile se pun la cale noaptea, putine mai ajung dimineata :). Visez ca ma trezesc la umbra unui copac pe un petic de pamant salbatic preferabil in aproprierea unui lac imens. Nu imi place marea, oceanul inca nu l-am vazut dar presupun ca este aceeasi vedere ca la mare, numai ca oceanul este mai mare decat marea :). Infinitul este plictisitor, prea mult. Ma sperie gandul la eternitate in aceeasi masura ca la moarte ! Poate din cauza ca nu pot sa le inteleg si sa le percep. Sau poate chiar este prea mult ! Oare noaptea este altceva doar pentru ca este altceva ? Cum ar fi daca noaptea ar fi zi, oare atunci ziua ar fi la fel cum este noaptea acum ? Prea multe intrebari pentru ora asta !
        Iubesc seriile de sfarsit de vara cand este temperatura perfecta, vantul adie incet, natura mai tresare din cand in cand si linistea care armonizeaza intreg tabloul. As sta in mijlocul "tabloului" savurand fiecare moment. Cat ma bucur ca pot sa ma bucur, ca sunt un tot care functioneaza "normal" si am tot ce imi trebuie ca sa pot sa savurez viata asta !
        In final ramanem cu noi insine in haosul nostru si visam...

.

Limite Abtinere Rabdare sau Veni Vidi Vici

2010-08-19T17:40:00.001+03:00

        Vorbeam in postarea anterioara despre bine si rau si de multe ori ma intreb oare ce este bine... pentru mine. Am scris la un moment dat despre puterea pe care o detinem si anume ca suntem suverani asupra deciziilor noastre, dar cateodata nu stim ce decizii sa luam pentru ca de multe ori ne confruntam cu frica si nesiguranta ca deciziile pe care le luam nu sunt cele "bune" pentru noi. O data ce stabilim ce este bine pentru noi, o data ce avem curajul sa luam decizii in sensul stabilit de noi, urmeza partea cea mai interesanta si anume: viata !
        Peste tot in viata ne lovim de limite, unele sunt depasite cu usurinta iar altele greu sau deloc. Nu o sa dau exemple pentru ca nu asta este important ! Limitele sunt facute sa fie depasite ! Trebuie sa avem limite si cel mai important trebuie sa le stabilim noi. Daca avem limite avem si un sistem de masurare si astfel putem sa stim unde suntem si cat de departe vrem sa ajungem. Vorbesc despre limite constructive, despre limite care ne ajuta sa devenim mai buni, mai puternici, sa evoluam, sa traim ! Aceste limite sunt ca niste niste obiective pe care noi trebuie sa le atingem si sa le depasim, sa tintim mai sus. Sa ai limite implica ordine, stabilitate, certitudini, control etc. Parerea mea este ca trebuie sa avem limite si aceste limite trebuiesc depasite !
        O data ce am stabilit limitele urmeaza partea cea mai grea si anume partea practica, sa facem tot posibilul sa le depasim. Viata este complexa si prin urmare o sa avem tot felul de obstacole si variabile pe care o sa fie greu sa le controlam iar aici intervine abtinerea. Ca sa depasesti o limita trebuie sa te abtii, daca vrei sa slabesti trebuie sa te abtii sa mananci, daca vrei sa fi odihnit maine trebuie sa te abtii sa te distrezi asta seara, daca vrei sa iti cumperi o masina trebuie sa te abtii sa cheltuiesti excesiv etc etc. O limita nu poate fi depasita daca nu faci nimic in privinta asta. Abtinerea este una dintre cele mai mari calitati pe care le poate avea un om, parerea mea !
        Avem limite, avem abtinere si acum mai ramane decat rabdare. Rabdarea este partea cea mai realista din procesul de depasire a limitelor. Rabdarea este ingredientul final fara de care nu putem sa avem succes. Daca iti stabilesti sa depasesti o limita intr-un an de zile, asta inseamna ca ai rabdare si o sa reusesti ! Daca crezi ca o sa depasesti aceeasi limita intr-o luna, atunci esti zero pentru ca niciodata nu o sa o depasesti pana cand nu o sa ai rabdare ! Intodeauna este mai bine mai tarziu decat niciodata.
        Am scris foarte pe scurt despre acest gand al meu, este mult mai complicat si sunt multe de spus dar nu am vrut sa ma pierd in detalii. Ideea principala cred ca s-a inteles.
        Cam asta este reteta succesului din punctul meu de vedere !

Toate cele bune !

.

Tot raul spre bine

2010-07-31T15:12:00.004+03:00

        Dupa o pauza mai lunga, iata-ma scriind din nou. Am tendinta, in general, sa recapitulez si sa analizez trecutul din perspectiva experientelor, bune si rele. Suntem suma experientelor noastre, dar ce se intampla daca suma este negativa ? In functie de persoana, din punctul meu de vedere, sunt doua variante : devenim persoane "rele" sau abordam "tot raul spre bine".
        Am cazut o data, de doua ori, de trei ori... experientele negative se aduna una cate una si cu fiecare in plus devenim tot mai negativisti. Cum spuneam mai sus, suntem suma experientelor noastre. Este normal sa devenim furiosi in astfel de momente cand balanta noastra este pe minus. Nu abordez prima varianta pentru ca nu este cazul si insist pe "tot raul spre bine".
        Cum facem sa transformam raul in bine ? Cum facem sa ne comportam exact invers situatiei ? Cand cadem, in loc sa ne plangem ca doare, sa ne ridicam mai puternici decat inainte sa cadem. Este foarte greu, spun unii, pentru ca atunci cand cazi deseori nu te astepti sa fi doborat si surpriza este devastatoare si iti pierzi puterea si te complaci in situatie, stai si te consumi si consumi si timp si in final concluzia este ca te ridici incet, te scuturi putin, iti stergi ochii inlacrimati, ca a durut sa cazi, si iti urmezi drumul in viata la fel ca inainte doar ca acum esti mai slab si data viitoare o sa cazi mai usor si candva o sa cazi si nu o sa te mai ridici !
        Oare credeti ca in viata asta, care este una la numar si cine stie ce nu o mai fi dupa ea, merita sa cadem si sa nu ne mai ridicam ? Eu nu sunt de acord ! Abordarea mea este urmatoarea :
experienta negativa = 10 x experienta pozitiva.
        De ce ? Pentru ca o experienta negativa iti da o lectie de viata cum nu poate nici una pozitiva sa o faca. Cum o sa sti sa te aperi daca nu esti atacat ? Cum o sa sti ca lumea minte daca nu vei fi mintit ? Cum o sa sti sa reusesti daca nu ai avut esecuri ? Cum o sa apreciezi tot ce ai daca nu vei avea ? Cum o sa te ridici daca nu ai cazut ?
        Este posibil sa murim in orice moment, si daca nu luam asta in considerare atunci sa spunem ca viata este mult prea scurta ! La naiba ca putem sa facem ce vrem noi, nu ne opreste nimeni si nimic, singura limita reala in viata asta, ironic, este moartea ! Cand este rau zambiti pentru ca ati devenit mai puternici !
        Concluzia este ca bine fara rau nu poate exista ! Prin urmare tot raul spre bine !

"Toate cele rele !" :)

.

"Cum m-am vindecat ?"

2010-05-07T01:38:00.003+03:00

       " Cum m-am vindecat ? " este o intrebare la care unii cititori vor sau se asteapta la un raspuns concret. Nu pot sa va spun ce "medicamente" am luat, ce tratament am urmat pentru ca nu exista asa ceva pentru o astfel de bola. Tratamentul este personalizat, bineinteles ca are o baza comuna dar functioneaza numai personalizat ! Pentru cei care au citit atent, macar ultima parte a blogului, cred ca este usor de inteles ca este foarte greu sa gasesti un raspuns la intrebarea asta !
        Sunt convins ca cei care au nevoie de un raspuns sunt cei care cunosc boala de aproape. Stiu cum este sa cauti vindecarea, o stiu de la familia mea, de la toate persoanele care mi-au fost si imi sunt aproape, dar cel mai important o stiu pentru ca eu am cautat-o ani de zile. A fost foarte greu, foarte greu si asta este adevarul ! Nici eu pentru mine nu am un raspuns concret la intrebarea asta !
        Acest TOT este complex si din acest motiv am detaliat toate experientele mele, incepand cu inceputul si pana la drumul spre vindecare, pentru ca voi sa gasiti raspunsul facand o comparatie intre experientele mele si a celor pentru care aveti nevoie de un raspuns. Baza este aceeasi, baza in mare parte inseamna experientele in sine. Pornind de la baza incercati sa formati un TOT in care sa includeti familia, persoanele apropriate, psiholog/psihiatru, activitati constructive, timp, rabdare, cunoastere, acceptare, vointa, iubire... multa implicare.
        Imi doresc enorm sa existe un raspuns simplu la aceasta intrebare dar nu exista ! Ce citit voi pe blogul meu este ce se intampla cu cei pentru care cautati un raspuns, este adevarul pe care ei nu pot sau nu au curajul sa-l spuna ! Este foarte greu sa raspund simplu la orice intrebare referitor la boala.
        Am spus si repet, sunt aici pentru ca vreau sa ajut si atat cat imi sta in putinta o sa fac tot posibilul sa ajut.
Toate cele bune !

Sunt aici

2010-05-07T00:39:00.001+03:00

        Revin si voi reveni ori de cate ori o sa simt nevoia sa scriu, sa ma exprim si cand o sa fie "nevoie". Prin urmare iata-ma scriind din nou pentru mine si pentru voi. In ultima postare am spus cam tot despre atitudinea mea cu privire la "experientele" mele. Dar...
        Eu sunt bine, sunt vindecat sau cel putin pe drumul cel bun, si inca ce bun este drumul si mai mult, este cu sens unic ! Recent am inceput sa SIMT mult mai intens libertatea de a simti si de a gandi. Acum realizez ca a trecut ceva timp pana cand mi-am facut o idee despre cum este sa nu fi bolnav, sau dependent sau sa nu traiesti. Abia acum pot sa spun ca incep sa descifrez, incet, cum sta treaba cu viata asta. Fara sa insist asupra detaliilor, concluzia este ca in momentul de fata ma simt mai bine pe zi ce trece si incep sa stiu ce vreau de la viata, lucru pe care habar nu-l aveam pana acum.
        Vroiam sa scriu despre primavara, cum este anotimpul perfect din toate punctele de vedere, vroiam sa scriu despre cum primavara oamenii sunt mai buni, despre cum este sa dormi bine noaptea, despre cum este sa zambesti pe strada cand observi viata, despre cum este sa fi tu insuti, despre cat de frumoasa este viata, despre cate si mai cate. Toate bune si frumoase ! Nu am vrut sa intru in detalii pentru ca prefer sa le aprofundez in liniste, sa nu exagerez si sa nu par cu mot in frunte sau ca ma dau mare si tare.
        Toate cele bune !

.

Toate cele bune !

2010-04-02T18:04:00.002+03:00

        Simt ca am ajuns la capatul acestui drum, capatul trecutului, capatul blogului, capatul "experientelor"... Nu am mai scris pentru ca nu stiu sau nu am ce sa mai scriu, am scos tot din mine, m-am exteriorizat, m-am eliberat. Acum poposesc putin dupa acest drum, lung si epuziant, imi pun in ordine ganduriile, imi stabilesc obiectivele, imi refac puteriile si ma pregatesc emotional sa pornesc in viata, ma pregatesc sa traiesc asa cum nu am facut-o niciodata ! Acum sunt eu cu mine si incerc sa ma stabilizez, da, asta este cuvantul cel mai potrivit. Stabilitate ! Imi este destul de greu sa fac ordine dupa atata dezordine, mai ales ca timpul nu sta in loc si imi da impresia ca sunt permanent in urma.
        Se pare ca rana este mult mai adanca decat am crezut, si acum realizez cu adevarat ca o sa dureze mult pana cand o sa ma stabilizez emotional. Sa nu intelegeti gresit, acum nu vorbesc despre boala, despre o posibila recidiva sau orice altceva in legatura cu asta. Sunt vindecat complet. Zambesc ironic si ma amuza faptul ca ma "scuz" ca sa nu intelegeti gresit cand eu cred ca este subinteles ca nu as putea sa vorbesc despre ceea ce nu mai exista. Ma rog.. Cum spuneam, este greu sa ordonezi ceva ce nu poate fi ordonat, ma refer la urmele trecutului care vor exista permanent in viata mea. Acum nu mai este vorba despre acceptarea trecutului dar despre ceva si mai greu de acceptat si anume viitorul.
        Incerc sa "evaluez" corect trecutul, prezentul si viitorul ca sa pot sa ma stabilizez. Sunt in proces de stabilizare si chiar daca in momentele mele optimiste am crezut ca am destula vointa si putere incat sa grabesc procesul de stabilizare, acum cand evaluez efectele experientelor, am "stabilit", pentru mine, ca procesul o sa fie unul lung si epuizant. As putea sa compar drumul negativ (boala) cu drumul de stabilizare, cred ca se aseamana din punct de vedere al dificultatii si timpului, sau cel putin asa cred in acest moment.
        Sunt pe cale sa finalizez procesul de evaluarea a timpului, balanta experientelor, obiectivele realizabile, sa-mi trag rasuflarea si sa pornesc la drum, sa traiesc asa cum nu am facut-o niciodata !
        Acestea fiind spuse eu mi-am atins "scopul" aici si prin urmare las in urma aceste "experiente" pentru cei care au nevoie de ele.

Toate cele bune !

Update !

2010-03-01T18:40:00.000+02:00

"In cel mai scurt timp" s-a conturat si s-a transformat in link-ul "Prezent".

Despre viata...

2010-02-22T21:33:00.000+02:00

Buna seara (este seara acum cand scriu) tuturor ! Am incercat sa scriu mai des pe blog dar din cauza ca mi-am aglomerat timpul cu diferite activitati care imi consuma energia, am gasit mai rar stari in care sa pot scrie relaxat fara sa fiu influentat de alte ganduri, de oboseala sau alte stari. Reflectand asupra ultimei postari de pe blog ( obisnuiesc sa-mi recitesc de 2-3 ori postariile dupa ce le postez, probabil din cauza unei mici doze de perfectionism, un pic de narcisism s.a. ) si in care am prezizat ca "trag linie" si las trecutul unde ii este locul si boala in iad unde ii este locul, m-am decis sa revin asupra vietii ! Vreau sa fac ! Ce sa fac ? Tot ce nu vreau sa mai zic ca fac ! Plecand de la ideea "PREZENTului" m-am gandit sa trag linia putin mai groasa si sa-mi fac un alt blog, "PREZENTabil", in care sa vorbesc despre viata si sa-mi exprim toate ganduriile. Bineinteles prezentul atasat de trecut, cu un link care va trimite vizitatorul din trecut in prezent si din prezent in trecut. Suntem suma experientelor noastre, suntem "trecut" fara de care nu ar exista prezent ! Prin urmare blogul este "under construction" chiar in acest moment si se va finaliza in cel mai scurt timp si actualizat cu ceva prezent si cateva ganduri.
Nu abandonez acest blog, ramane activ pentru comentarii, pentru cititori si poate cu timpul va avea cateva completari la postari. Concluzia este ca sunt aici, aici in PREZENT ! In rest toate cele bune !

PS : Titlul postarii este numele blogului in devenire !

18_Vindecare II -- Efecte post boala

2010-02-11T21:13:00.005+02:00

        Sunt prezent in viata mai mult ca niciodata ! Astazi traiesc, simt ca traiesc ! Incep sa construiesc, incet, incep sa nu mai zic ca fac si sa fac, sa nu mai las lucruri neterminate, incep sa-mi materializez dorintele, incet dar sigur. Este un proces frumos, sa descoperi viata avand simturiile mult mai dezvoltate, simtind ceea ce alti nu vor simti nicodata ! Dupa ce am stat in iad ani de zile, acum tot ce gust, vad, aud, simt in viata sunt amplificate de dorinta a traii.
        De cateva luni bune, de la "ultima picatura", nu am avut nici macar un gand care sa ma faca sa ma gandesc la boala, nici un impuls care sa ma ispiteasca, nici o nevoie care sa doreasca mai mult decat are. Sunt intr-o perioada buna in care nu am nevoie de mai mult, sunt mai mult decat multumit cu ceea ce am. Sunt departe de boala, drept dovada la ce urmeaza sa scriu. Primul efect post boala important care m-a lovit direct si complet pe neasteptate a fost un gand de o miime de secunda care a vrut sa ma ispiteasca. S-a intamplat acum cateva zile cand mergeam pe strada si dintr-o data m-a lovit. Tot procesul s-a intamplat in cateva secunde, un conflict destul de puternic dar totodata nesemnificativ. Mergeam pe strada, binedispus, si dintr-o data, de nicaieri, m-a lovit un gand ispititor. Nu m-a atras vreun lacas al iadului pentru ca nu mai exista pentru mine, nu le mai vad. Parca cineva din exterior mi-a bagat ispita in cap, am avut senzatia ca "cineva" mi-a soptit la ureche gandul, pur si simplu acest gand nu a existat in mine. Sigur a fost mana lui Belzebut, altfel nu-mi explic pentru ca stiu/simt ca acest gand nu mai exista in mine.
        Procesul s-a desfasurat astfel : am "auzit" gandul ispititor, m-am aventurat rapid in trecut, am realizat prezentul si a disparut ! Altfel spus : m-am gandit ca mi-ar fi de folos niste bani mai multi (cui nu i-ar fi ?), mi-am amintit de boala pe care am avut-o, mi-am adus aminte cum era in iad si imediat am constientizat ce am in prezent si ca am realizat imposibilul adica sa ma vindec de boala si tot ce am si nu am acum este nepretios si prin urmare nu am nevoie de nimic altceva ! Cum spuneam totul s-a desfasurat extrem de repede,a durat cateva secunde la propriu si a fost o experienta incredibila pentru mine. Viteza gandului, intensitatea sentimentelor, puterea de a rationa, amintirea trecutului, constientizarea prezentului, sperantele viitorului, toate in cateva secunde ! Incredibil ! A fost atat de complex si concentrat procesul incat am avut impresia ca a durat enorm. Reactia mea a fost complet naturala, nu am fugit de conflict, l-am infruntat direct si rational, din prima miime de secunda am stiut despre ce este vorba si spre deosebire de EU bolnav care candva ceda usor, acum EU am zambit ironic pentru ca nimic nu ma mai poate imbolnavi ! Este o expresie care se potriveste cu ce am experimentat eu recent si care nu poate fi tradusa cu acelasi sens in romana : " Been there, done that ! ".
        Dupa ce s-a incheiat procesul, pur si simplu m-am simtit ca si cum nu s-ar fi intamplat, nu m-am bucurat ca am castigat o lupta, nici macar nu m-am considerat puternic. Sunt vindecat si atat ! Comportamentul meu a fost complet natural !
        Concluziile de dupa sunt ca "atacul" a fost destul de intens dar in acelasi timp inexistent pentru ca nu exista si nu va exista niciodata o "armata" care sa ma invinga ! Mi-am demonstrat prin fapte ca sunt vindecat !
        Un bun prieten ma intreba, putin contrariat de reactia mea, daca nu m-am simtit bine , daca nu m-am bucurat de faptul ca am reusit sa "castig" conflictul. Repet, nu am simtit nimic, nu m-am bucurat, nu m-am suparat, nu am avut nici un sentiment ca reactie la "gand". Pur si simplu m-am comportat ca si cum nu s-ar fi intamplat, nu ca as nega cele intamplate dar pentru ca nu ma mai pot atinge aceste ganduri si implicit ele nu mai exista ! Presupunea, ma avertiza ca vor mai exista astfel de ganduri dar eu l-am contrazis categoric argumentand ca chiar (scuzati cacofonia) daca imi va mai sopti "cineva" la ureche astfel de ganduri, cum spune romanul, imi vor intra pe o ureche si vor iesi pe cealalta !
        Aceasta este ultima postare cu referire strict la boala, trecutul s-a incheiat, am spus cam tot ce aveam de spus ! Am sa continui sa scriu despre prezent, despre bine, despre gust, culoare, muzica, despre simturi, despre oameni, despre viata ! Odata cu aceasta ultima experienta post boala am incheiat trecutul !

17_Vindecare I

2010-01-22T18:02:00.001+02:00

        Dupa explozie eu nu prea am mai gandit pentru mine, realizam ca tot ce gandesc, realitatea mea nu este rationala si categoric nu in sensul vindecarii mele. Atunci toate persoanele care au fost afectate de explozia mea, toate persoanele care chiar si dupa ce mi-am batut joc de bunatatea lor inca imi doreau binele si vroiau sa ma vindec, m-au ajutat sa iau decizii si sa merg pe drumul cel bun. Sunt pe drumul cel bun datorita lor, datorita mie ca am ales sa lupt, sa-mi si sa le dovedesc ca pot sa ma vindec, ca sunt un om bun in esenta mea, toate eforturiile si iubirea lor, tot ce a fost rau pana acum, toti anii ce au trecut, toata boala, toate au avut o semnificatie in viata mea si anume aceea de a ma vindeca acum. Sunt pe drumul cel bun, atat pot sa spun acum. Vindecarea chiar daca incepe de acum se va confirma peste ani de zile, eu ma consider vindecat dar imi va trebuii mult timp sa ii conving pe ceilalti. Ei cred in mine, m-au ajutat si ma ajuta enorm si vor sa ma vada vindecat, sa aibe macar satisfactia ca tot ce au facut pentru mine a fost pentru a fi bine.
        Vindecarea este iarasi o suma a mai multor fapte, nu stiu sa spun ce a fost important sau mai putin important, este un tot ce a functionat la mine. In primul rand m-am oprit sa mai gandesc si am inceput sa ascult ce vedeau ceilalti din exterior, am inceput sa realizez ca psihicul meu deviaza realitatea, am inceput sa percep realitatea reala, am inceput sa plang, am inceput sa-mi doresc cu toata fiinta mea sa ma vindec, am inceput sa simt si am inceput sa traiesc. Urmez de cand am explodat un "tratament" saptamanal la un doctor psihiatru specializat pe dependente si ma ajuta, ma ajuta pentru ca face parte din acel tot care functioneaza. Nu stiu cat de important este acest tratament dar categoric pot spune ca fara acesta foarte mult probabil "totul" meu nu ar fi functionat. Esenta vindecarii ia nastere in capul fiecaruia imediat dupa explozie, atunci este primul si cel mai important pas spre vindecare, vointa, iar de acolo iti creezi propriul "tot" care te va vindeca.
        A trecut mult timp de cand nu am mai jucat absolut nimic, de cand nu am avut nici cel mai mic gand de a juca dar mai important de atat este sanatatea mea mintala care devine mai puternica pe zi ce trece. Cel mai important efect pe care pot sa-l afirm este ca nu mai vad casinouriile, merg pe strada si ele nu mai exista, mi-am dat seama ca totul a venit natural si este uimitor chiar si pentru mine un efect atat puternic. Este natural, nu ma abtin sa joc sau sa gandesc, pur si simplu nu mai exista boala in mine, pur si simplu nu ma mai intereseaza. Nu este ca altadata, nu este o pseudo-vindecare, pentru ca acum simt !
        Cum ziceam ma simt vindecat, dar chiar si eu am nevoie de ani de zile ca sa imi dovedesc ca vindecarea mea a inceput acum. Este un proces lung in care am multe de consolidat, in primul rand psihicul meu care chiar daca este intr-o perioada buna inca este afectat de amintiriile efectelor bolii si probabil va mai dura ceva timp pana va fi complet liber. Acum vreau sa traiesc dar urmele bolii sunt chiar in fata mea si ma pun la incercare in fiecare lucru pe care vreau sa-l construiesc. Adevarul este ca este greu, am perioade in care sunt slabit dar nu slabit sa cad din nou prada bolii, dar slabit psihic cand imi doresc sa nu fi facut atata rau, sa nu fi pierdut atatia ani, atatea oportunitati, atatia oameni buni langa mine. In acelasi timp, atitudine ce domina acum, simt ca traiesc, nu pot sa descriu toate detaliile, nu am cuvinte sa descriu ce simt acum... dar revenind la realitate, mai am foarte multe de construit pana sa traiesc cu adevarat, pana sa le multumesc tuturor persoanelor care m-au ajutat, pana sa am si sa dau tuturor carora le sunt dator, pana sa nu mai am nimic de dovedit. Sunt pe drumul cel bun...

16_Ultima picatura

2010-01-22T16:49:00.003+02:00

        Ultima picatura... din paharul mult prea mare si plin pana la refuz. Ultima experienta legata de boala este o experienta ce cuprinde toate caracteristiciile bolii, tot ce-i ma rau si mai putred. Tot ce am povestit pana acum se regaseste in aceasta ultima experienta.
        Am avut o perioada de pseudo-vindecare, perioada buna pentru mine, imi recapatasem ceva din simturiile mele umane dar nu indeajuns. Am fost pentru o perioada la psihlog, nu mai jucasem de ceva vreme, parca ganduriile imi erau mai linistite si mergeam pe un drum bun, cel putin asa credeam atunci. Dupa o perioada scurta de terapie am renuntat la psiholog, pentru ca ma credeam vindecat si consideram ca nu am nevoie de ajutor. Eram vesel, bine dispus dar incet am inceput sa acumulez "ceva" nu stiu cum sa-i zic, bola revenea incet, simteam ca incep sa fiu agitat, ganduriile fugeau in alta parte, nevoiile strigau si ele, boala stagnase si acum revenea la viata.
        Acum aveam tot ce-i mai bun langa mine, familie, prieteni, iubita si eu eram intre ei ca o bomba gata sa explodeze, ceea ce avea sa se intample. Imi este greu sa povestesc despre ce s-a intamplat si nu din cauza ca nu accept adevarul dar din cauza ca am capul plecat, imi este rusine de ce am fost in stare sa fac. Aveam tot ce-i mai bun langa mine, intodeauna am avut, poate din cauza ca eu adevarat, eu in starea mea pura sunt o persoana buna, sau cel putin asa ma consider, dar totusi contrar faptelor de care am dat dovada pe care le scuz din cauza bolii. Adevarul este ca tot ce am facut, am facut constient de dorinta, nu de efecte, influentat de dorinta oarba de a juca, de a castiga, dar adevarul este ca eu am fost cel care a mintit, a manipulat fara sa vrea, care nu a simtit, care a furat, care a fost atat de egoist si orb incat sa explodeze in mijlocul tuturor persoanelor care ma iubeau mai mult sau mai putin. Am fost un nenorocit, un nimic, fara nici o scrupula am facut rau celor care imi faceau si imi doreau binele, fara sa ma gandesc la efecte am luat toata bunatatea lor si am jucat-o, am pierdut-o. In sinea mea vroiam sa castig sa le-o dau inapoi, intodeauna am vrut asta dar niciodata nu s-a intamplat.
        Ultima picatura cum ziceam inseamna explozia, explozie pe care fiecare o percepe altfel, ma refer la cei care sunt bolnavi. Explozia este capatul drumului, te loveste direct si atunci nu ai de ales decat 2 variante : iti pui streangul de gat si te duci la dracu sa joci in continuare sau deschizi ochii si sufletul si realizezi ce se intampla cu tine, te lupti sa te vindeci si ajungi sa-ti castigi viata, sa simti iar, sa iubesti, sa apreciezi totul altfel, sa traiesti ! Mi-a lasat cineva un comentariu si spunea "corect este am pierdut tot ca sa-mi recastig viata", nu este asa, in momentul in care explodezi este momentul in care pierzi tot, este un moment de cumpana in care iti arunci viata la gunoi sau renasti in alta viata, nu regastigi nimic. Daca se referea ca imi continui viata, da atunci are dreptate, dar continuitatea este radicala si in nici un caz ca inainte. Eu asa simt !
        Explozia mea a fost devastatoare, distrugatoare, mai mult ca niciodata. Am luat tot, am pierdut tot ! In acelasi timp, familia plangea, iubirea plangea, copilul plangea, eu plangeam si totul era negru si nu mai vedeam nici o continuitate in viata mea. A durat foarte mult, cel putin in capul meu, pana m-am decis sa aleg viata, am stat concentrat pe gandul mortii mult timp, mi-am facut atatea scenarii in cap incat cred ca am murit in toate feluriile posibile. Explozia mea a generat explozia lor, lacrimi, durere, adevarul atat de dureros, realitatea care ma lovea atat de puternic. Realitatea reala !
        Toata boala in punctul cel mai puternic, suma tuturor experientelor pe care le-am expus pana acum, pierderea celei mai mari cantitati de incredere si bunatate, toate la un loc reprezinta explozia, am pierdut TOT. Nu vreau sa intru in detalii despre ce s-a intamplat in ultima picatura, cine cunoaste stie, cine nu cunoaste stie indeajuns. "Imi pare rau", "regret", "iarta-ma" sunt cuvintele pe care le-am repetat excesiv persoanelor carora le-am facut rau, dar niciodata suma cuvintelor nu o sa se simplifice cu suma "prejudiciilor". Tot ce mi-a ramas sunt cuvintele care sa-mi exprime sentimentele umane care se nasc incet in mine, poate fara nici o valoare pentru ei. Sunt gol, sunt ingropat in pamant si incep sa ies la suprafata. Ce as putea eu sa ofer cuiva acum? Nimic. Ce as putea sa inapoiez daca nu am nimic ? Cum as putea sa dau ceva daca nu am nimic ? Tot ce am este dorinta de a iesi din pamant si de a invinge viata. Niciodata nu o sa pot sa returnez ce am luat si am pierdut pentru ca sentimentele sunt nepretuite. Chiar si banii cand o sa-i returnez nu o sa aibe aceeasi valoare cu ce ar fi putut reprezenta la momentul respectiv. Sunt dator lor, le datorez tot, le datorez ca respir. Pot si vreau decat sa am o viata normala.
        Explozia reprezinta sfarsitul drumului. Sfarsitul drumului pentru mine a fost cumplit, nu stiu de unde am avut atata curaj sa confrunt realitatea, sa accept adevarul si sa simt lacrimiile care curgeau peste tot in jurul meu, inclusiv din ochii mei. O explozie care m-a lovit cu ura, cu furie, m-a ingropat in pamant dar m-a lasat sa respir ca sa simt fiecare lopata de pamant aruncata peste mine, fiecare lopata de adevar, care ma apasa pana in adancul meu, adancul meu care acum se umplea de toate efectele negative ale exploziei tuturor persoanelor carora le-am facut rau. Ce puteam sa fac in afara de a indura, de a accepta adevarul ?
        Singurele persoane care pot sa inteleaga intradevar ce s-a intamplat si ce se intampla in mintea mea sunt persoanele care au trecut prin aceleasi experiente ca mine, in rest ( fara sa vreau sa ofensez pe cineva ) toate celelalte pot ajunge cel mult la un nivel ridicat de empatie. Cum ziceam aceasta este una dintre situatiile in care trebuie sa bagi mana in foc ca sa intelegi ca arde.
        Asta este realitatea, nu este o poveste, si este dramatica pentru cine traieste drama.

15_Drama nebuniei

2010-01-14T12:05:00.005+02:00

        Probabil v-ati dat seama pana acum ca am innebunit sau cel putin experientele mele sunt ale unei persoane nebune. Nebunie, dependenta, boala, adictie, viciu, cum vreti sa-i spuneti, inseamna acelasi lucru pentru mine. Nebunia consta in a pierde tot si cand spun tot ma refer la sentimente, simturi, realitate... Am sa fac o mica recapituare, o contabilitate a caracteristiciilor bolii, sa va arat drumul spre nebunie. Am plecat de la dorinta puternica de a-mi satisface nevoiile si de aici deviaza toate celelalte, procedeele prin care am facut asta ( minciuna, vanzarea bunuriilor, furt, degradare ), ambitia orbeasca de a castiga, prostia omeneasca de a nu intelege ca nu pot sa castig, realitatea proprie, egoismul si terminam tot cu dorinta care intr-un final pune stapanire pe intreaga viata.
        Nebunie curata sa pierzi tot si sa tot vrei sa pierzi, sa minti, sa furi, sa te degradezi ca sa pierzi, sa ai episoade xeroxate si sa te ambitionezi mai mult ca sa pierzi, sa vrei sa-ti satisfaci nevoiile prin a-ti asupri nevoiile ca sa pierzi, sa vorbesti cu tine insuti si sa te convingi ca poti sa pierzi in contnuare, sa pierzi tot inca o data si realitatea sa devina o boala. Nebunie inseamna sa fac rau familiei, sa planga pentru mine, sa ma roage sa ma opresc si eu sa nu o fac, sa fac rau iubirii, sa planga pentru mine, sa ma roage sa ma opresc si sa nu o fac, sa-mi fac rau, sa plang, sa ma rog eu pe mine sa ma opresc si sa nu o fac. Asta este drama !
        Putin amuzant sau poate nu, la un moment dat vorbeam cu mine, EU normal cu EU bolnav, adica altfel spus aveam un conflict interior permanent. Asta se datora faptului ca ma interiorizasem, imi creasem o realitate proprie, o lume a mea unde nu existau sentimente si simturi, decat conflictul care inevitabil se incheia cu victoria eului bolnav. Nebunia este suma episoadelor, suma experientelor dependentei.
        Ieri ( miercuri 14 ianuarie 2010 ) am ajuns mai devreme cu o jumatate de ora la psihiatru si am citit un articol din Revista Romana de Sanatate Mintala care era intitulat " Dependenta sau adictie ", un fel de introducere in lumea dependentiilor sau adicitiilor si din care eu, ca un simplu cititor care astepta sa fie tratat, am tras concluzia ca suntem nascuti dependenti, bineinteles unii mai mult si altii mai putin. Dupa cum spun expertii in domeniu, in prezent au inceput sa acorde mai multa atentie acestei probleme din motive ingrijoratoare fata de amploare pe care o iau anumite dependente. Ce-i drept, dupa ce spun ca toti suntem dependenti, delimiteaza caracteristiciile dependentelor naturale fata de cele care devin dependente sau adicitii particulare. Este foarte usor sa deviezi catre o dependenta excesiva pentru ca ele exista in noi si in momentul unui dezechilibru de orice natura, omul devine sensibil exceselor.
        Cu totii suntem dependenti ! Eu mai mult decat altii. Acum ma echilibrez, revin la dependentele normal, la o viata normala.

14_Distrugere_III

2010-01-14T10:12:00.001+02:00

Ce mai aveam de distrus ? Nimic. Am distrus tot ce era in jurul meu, familie, prieteni, iubire si mai putin important, pe mine. Episoade xeroxate distrugatoare mi-au stapanit ultimi ani din viata. Am spus cam tot ce era de spus despre distrugere, exceptand "ulima picatura" unde voi povesti despre ultimul episod din viata mea anterioara. V-am expus cateva episoade care la momentul respectiv au avut un impact important asupra evolutiei bolii dar credeti-ma ca sunt foarte multe episoade xeroxate, foarte multe, ani de zile de xeroxuri, despre care era inutil sa va povestesc pentru ca nu faceam decat sa ma repet. Nu am numarat niciodata si nici nu vreau sa numar cate episoade am avut, este de ajuns sa precizez ca aceste episoade mi-au acupat aproximativ 6 ani din viata.

--> Copilul din mine

2010-01-07T12:28:00.004+02:00

Pentru a vizualiza sau participa la conversatie accesati comentariile !

--> Sunt aici

2010-01-07T12:27:00.001+02:00

Am facut aceasta categorie pentru a putea avea dialoguri cu voi, pentru diferite discutii, un fel de forum. Oricine doreste sa dialogheze, sa exprime ceva sau sa inceapa o discutie este binevenit sa o faca, doar sa-mi spuna inainte ca sa pot sa postez o pagina special pe acea tema. Daca aveti comentarii pentru postari le puteti lasa acolo, aici purtam dialoguri. Pentru viitorii participanti la discutii am o singura rugaminte : sa va semnati cu un nume, cum vreti voi, ca sa putem sa facem distinctie intre participanti. Prima tema, primul subiect o sa-l propun eu si anume "Copilul din mine". Va astept sa conversam !

P.S. : Discutiile au loc sub forma de comentarii. De exemplu intrati in categoria "Dialoguri cu voi (FORUM)" la postarea (tema) "Copilul din mine" iar acolo vizualizati comentariile si daca vreti sa participati la discutie lasati comenatrii !

13_Distrugere_II

2010-01-07T00:39:00.000+02:00

        Planul era sa castig dar se pare ca intodeauna am avut un plan ca sa pierd. Am pierdut tot, eram gol. Lacrimiile mamei nu m-au oprit, lacrimiile personelor pe care le iubeam nu m-au oprit, larimiile mele nu m-au oprit. Imi aduc aminte cand ma intorceam seara acasa, dupa ce imi respectam planul de a pierde, si speram sa nu fie nimeni treaz ca sa nu ma intrebe ce am facut cu banii, unde am fost. Intram repede in camera, ma tranteam in pat asa cum eram, "gol", si plangeam si plangeam ca nu pot sa ma opresc, ca este a 100 oara cand se intampla acelasi lucru, pierdeam in continuare si nu mai aveam ce sa pierd, dadeam cu pumnii in pereti sa-mi exteriorizez starea de nervozitate, stateam si priveam in gol, plangeam si imi spuneam ca a fost ultima oara. Imi doream sa fug departe, sa las totul in urma, sa sterg tot trecutul. Eram gol si nu mai simteam nimic pentru nimeni. Nu mai comunicam cu nimeni, eram izolat complet, refuzam orice discutie inainte sa inceapa. Dar lacrimiile mele durau cateva zile, cateva saptamani, pentru ca boala revenea si imi spuneam ca eu am fost de vina ca am pierdut, pentru ca sunt slab si nu pot sa am limite si de data asta o sa reusesc sa inving sistemul. Doamne de cate ori am zis asta, de cate ori am plans si am disperat si nu mai vedeam nici o continuitate in viata mea si imi juram ca acum este ultima oara, xeroxuri care nu se mai opreau si tot de atatea ori bola ma facea sa cred ca urmatoarea pagina o sa iasa asa cum vreau eu, ca o sa castig. Aici este drama, eu singur in lumea mea, fara sa ma intereseze de cineva, familia plangea, prietenii ma renegau, oamenii ma ajutau si eu in distrugeam, ii loveam acolo unde durea cel mai mult, in toata increderea pe care o aveau in mine, acolo ii loveam si nu ma interesa pentru ca eram orb si vroiam decat sa joc, atat conta. La acel moment eram lipsit de orice sentiment, de orice gust, miros, forma, de etica, eram decat eu si boala, atat.
        Am atata repulsie fata de boala asta nenorocita, acum sunt inapoi, sunt in pat cand plangeam si simt toata durerea cauzata, toate certuriile din familie din cauza mea, toate lucruriile pe care puteam sa le fac, cat de departe ar fi trebuit sa ajung... Nu pot sa mai mint, nu mai pot, imi revin sentimentele si ele refuza sa fie altfel decat adevarate. Aste este adevarul, mai am momente in care recapitulez si imi pare atat de rau pentru tot ce as fi putut sa construiesc in ultimii ani, pentru tot ce am distrus. Sunt un om bun in interior, regret fiecare rau pe care l-am facut, regret ca am ranit persoane care au vrut decat sa ma ajute, imi cer iertare fata de toata lumea pentru tot. Niciodata nu am sa pot sa dau timpul inapoi sa-l schimb, sa nu fi facut rau, imi doresc enorm sa fi avut alt drum in viata dar nu am de ales decat sa fac tot posibilul sa fiu tot ce nu am fost si tot ce pot sa fiu in viitor. Cuvintele mele nu ma scuza, nu ma iarta in fata lor, nu au cum sa ma ierte pentru ca eu le-am facut rau cand ei vroiau sa-mi faca bine. Cat de dureros trebuie sa fie sa iubesti pe cineva, sa ii oferi toata increderea si el sa-ti ia tot pentru a juca, inimaginabil. Ei au vrut decat sa-mi faca bine si eu le-am facut rau ! Am luat binele lor si l-am jucat ! Asta este adevarul ! Trecutul exista si nu pot face nimic sa-l schimb, sa-l sterg sau sa-l uit. In schimb viitorul pot sa-l controlez in mare parte, pot sa-mi dovedesc si sa dovedesc tuturor ca sunt mai puternic decat boala asta nenorocita, ca tot ce a fost putrezit in mine s-a dus, acum exista decat bunatate, etica, adevar, lumina, ce a fost intodeauna in mine dar asuprite de boala.
        Acum ma relaxez, imi accept trecutul si revin in prezent. Sunt aici si de aici plec spre viitor, am tot ce imi trebuie sa reusec. Am inceput sa construiesc, incet, cu multa rabdare o sa reusesc.

12_Distrugere_I

2010-01-02T13:24:00.162+02:00

        Trecea timpul si eu ma jucam cu viata mea la fel cum ma jucam la ruleta. Castigam, pierdeam, iar castigam si in final pierdeam tot, asta se intampla si in viata mea, castigam increderea altora, incredere in mine, relatii, familie, iubire si pana la urma le pierdeam pe toate la fel ca la ruleta. De acum nici nu mai era indoiala ca traiam exclusiv in lumea creata de boala, fara nici un sentiment, eram setat pe iluziile mele. Ma interiorizam tot mai mult si judecam numai dupa interiorul meu, realitatea devenise una singura si anume realitatea mea. Dupa ce boala a devenit o problema evidenta am inceput sa ma ascund de toata lumea si sa ma manifest in afara sferei relatiilor mele apropriate. Minteam pe toata lumea ca sunt bine, ca m-am vindecat, minteam atat de bine incat credeam si eu.
        Au fost multe episoade xeroxate, prea multe, in care eu jucam si pierdeam. Probabil daca imi aprofundez amintiriile imi aduc aminte de toate episoadele dar nu are rost pentru ca sunt toate la fel, doar intensitatea emotionala este diferita si despre acestea scriu. Surprinzator sau poate nu, cu cat jucam mai mult, cu cat pierdeam mai mult, imi pierdeam reactiile, emotiile, sentimentele. Spuneam despre cel mai puternic impact emotional pe care l-am avut si anume acela cand m-am "blocat mintal", acela a fost apogeul bolii, momentul in care mi-am pierdut toate sentimentele. Am avut multe alte episoade in care eu am pierdut ce nu imi permiteam sa pierd dar cu timpul, cu fiecare pierdere nu mai aveam reactii, ma obisnuisem sa pierd, drogul care imi crea o anumita placere la inceput cand mai castigam devenea un drog al pierderii. Cateodata ma duceam sa pierd, eram constient ca o sa pierd, inexplicabil.
        Vroiam sa mai spun ca boala mea era prezenta peste tot, orice joc pentru mine avea o miza pe care vroiam sa o castig. Jucam poker cu prietenii sau pe internet, ruleta pe internet, black jack, table, tenis s.a.. Singura placere pe care o aveam cand ma jucam era sa castig, nu mai exita placerea doar de a juca. Pariuriile sportive deasemenea erau planul B pentru mine, daca castigam la ruleta ma duceam sa pariez, sau pariam ca sa am mai multi bani sa joc la ruleta, ma invarteam in cerc si ajungeam de unde am plecat doar ca pierdeam tot. Au fost momente in care am zis nu mai joc la ruleta dar ma concentrez pe pariuri sportive, asa si faceam doar ca din cauza dorintei sa am tot mai mult ajungeam sa pariez tot mai mult, sa pierd, sa ma intorc la ruleta sa recuperez si tot asa pana iar pierdeam tot. Aceeasi atitudine si cu pokerul pe internet, am avut perioade lungi in care am jucat exclusiv poker crezand ca aici pot sa ma abtin, sa fiu temperat, dar am avut acelasi final. Ma reprofilam de la un joc la altul crezand de fiecare data ca o sa pot sa ma controlez, sa accept sa pierd, sa nu fac excese, sa am limite, dar de fiecare data pierdeam.
        PLANUL : imi defineam foarte bine limitele, limta pierderii si limita castiguriilor - 500 de lei pierduti sau 500 castigati - indiferent daca pierdeam sau castigam acolo trebuia sa ma opresc, nu pariam mai mult de 50 la fiecare rotire a ruletei, jucam o singura data pe zi. Planul era valabil pentru orice joc, in mod special pentru ruleta. Functiona cateva zile dupa care inevitabil depaseam limitele, surprinzator de cele mai multe ori am depasit limita pozitiva, castigam mai mult decat imi propuneam. Eram bucuros cand castigam mai mult dar in acelasi timp stiam ca o data cu depasirea limitelor planul se naruia. La fel de usor am depasit limita negativa si atunci cand s-a intamplat am depasit-o pana la maximul ei, adica pana am pierdut tot, inevitabil. Nici un plan nu a functionat, niciodata nu am castigat pentru ca tot ce castigam urma sa pierd, inevitabil. Boala nu are limite ! Este imposibil sa castigi !

11_Autodistrugere

2009-12-29T22:07:00.001+02:00

        Pana acum a fost o joaca, o criza de personalitate, relatii deteriorate, teribilism, cum vreti sa-i spuneti, nimic extraordinar. Ar fi fost frumos sa ma fi oprit aici, dar nu m-am oprit. Poveste continua si ajungem la punctul culminant, cea mai intensa si mai importanta parte a manifestarii bolii. Acum urmeza un haos total, o sa fac tot posibilul sa relatez in ordine cronologica.
        Imi este cam greu sa-mi amintesc si nu ca as avea probleme cu memoria dar nu imi face placere. Putin aer... Din cauza ca nu am intrat la facultate am avut destul timp, prea mult timp, ca sa meditez asupra obiectivelor mele. EU normal avea pe atunci o putere mai mare asa ca m-a ambitionat si mi-a dat puterea necesara sa raman cu picioarele pe pamant. Dupa o lunga stagnare am inceput sa invat ca sa intru la facultate. Am dat admitere si am intrat unde am vrut, adica la Facultatea de Comert in cadrul ASE. A fost o confirmare pentru mine ca daca vreau pot. Intre timp eu imi jucam viata dar moderat, ca sa zic asa.
        Nu a durat mult pana cand EU bolnav si-a cerut partea de viata si am inceput din nou sa ma concentrez pe viata iluzionata de castig. Acum incepe autodistrugere care imi va consuma repede resursele. Trecusem printr-o perioada relativ linistita, nu mai facusem excese si regastigasem din increderea pierduta a relatiilor. Cand spun realtii ma refer la toate relatiile apropriate, adica familie, prieteni, iubita. Acum pentru ca vroiam sa joc din nou am valorificat increderea regastigata ca sa fac rost de bani. Nu a durat mult pana cand le-am consumat increderea. Am inceput sa vand tot ce aveam de valoare ca sa joc. Dupa ce am terminat de vandut ce era al meu am inceput sa vand din casa, calculatorul l-am vandut/amanetat cred ca de 4-5 ori, am inceput sa fur bani din casa. Eram asuprit de boala.
        Episoadele mele au devenit repede un stereotip pe care il sustin ca a fi stereotipul manifestarii bolii. Aveam bani, minteam ca sa-i am, vindeam ceva, furam, dupa care ma duceam sa joc, catigam, piedeam ,castigam si in final pierdeam tot. Imi aduc aminte de un soc pe care l-am avut care si astazi ma uimeste. Castigasem dar ca de fiecare data nu am putut sa ma opresc, vroiam tot mai mult, si pana la urma i-am pierdut pe toti. Nu mai tin minte de unde aveam banii dar stiu ca trebuia sa fac ceva important cu ei, nu puteam sa accept posibilitatea sa-i pierd, trebuia sa ma intorc cu ei acasa, ii furasem si am zis ca fac ceva cu ei si ca vin acasa si ca ii am si sa nu se ingrijoreze, o minciuna de cea mai joasa speta. Am pierdut, am iesit din casino si nu am putut sa mai gandesc, m-am blocat mintal. Eram gol, ca si cum nu aveam creier, functionam dupa instinct, mergeam si ochii ma conduceau catre un drum. Nu percepeam nimic in jurul meu, nu exista forma, sunet, culoare. Imi aduc aminte ca eram in autobuz si plangeam in liniste, imi curgeau incet lacrimiile fara sa stiu motivul, plangea EU normal din interior, spala mizeria lasata de EU bolnav.
        Atunci daca imi amintesc bine am ajuns acasa si m-am confesat de problemele pe care le aveam cu jocuriile de noroc. Plangeam si le explicam ca nu am vrut sa fac rau nimanui, ca nu am vrut sa fur banii si ca tot ce am vrut este sa castig ca sa am mult si sa dau inapoi din multul meu tuturor. Asta este adevarul, de fiecare data cand ma iluzionau castiguriile eu vroiam si eram convins ca o sa castig multi bani astfel incat sa dau inapoi, sa dau tuturor. Niciodata nu am vrut sa fac rau ! De fiecare data cand am vandut ceva ma gandeam ca o sa castig si ca o sa-l recuperez dar niciodata nu s-a intamplat asa. Eu vroiam sa fac bine dar ma autodistrugeam si faceam numai rau in jurul meu. Atunci mama a plans si mi-a zis ca o distrug si distrug toata familia si ca trebuie sa ma opresc. Plangeam si eu si imi doream enorm sa las totul in urma si sa revin la o viata normala. Asa am facut, m-am oprit dar aparent.
        Ei nu au inteles atunci cat de grava este boala mea. Nu puteau sa inteleaga cum eu nu sunt capabil sa ma abtin fiind constient de toate efectele distrugatoare. Au crezut ca ma pot vindeca singur, au avut incredere in mine, am avut si eu incredere in mine.
        Am avut iar o perioada de stagnare, de liniste, aproape ca simteam din nou gustul vietii. In perioadele de stagnare eu nu ma vindecam, incercam totusi sa ma autoconving ca pot sa ma vindec, era o apasare permanenta conflictul interior. Ma abtineam, asta faceam si traiam normal, cel putin la exterior. Incepusem facultatea si invatam iar, imi facea placere sa invat. Nevoiile mele s-au amplificat in acelasi ritm cu evolutia bolii, acum aveam nevoi mai multe si simteam gustul luxului a nevoiilor satifacute iar asta imi hranea boala.
        In aceeasi perioada de stagnare regastigasem iar o mica parte din increderea parintiilor si la insistentele mele mi-au sponsorizat o mica afacere. Mi-au imprumutat in jur de 2500 de euro iar eu trebuia sa-i returnez in urma profitului meu. Supravegheat de tata permanent, am investit si repede mi-am recuperat investitia plus un profit la fel de mare ca investitia. Banii au stat la mine si acum se intampla ceva de neinteles ! Aveam cateva sute de euro in buzunar, binedispus, cu moralul ridicat, nu mai jucasem de multa vreme dar... In drum spre casa m-am gandit sa intru sa ma joc putin la ruleta, aveam destui bani si ma gandeam ca joc putin asa pentru senzatie, adrenalina si daca pierd o sa pierd putin si ca oricum aveam multi bani si nu era mare paguba. Ce credeti ca s-a intamplat ? Cum am mai spus, cand pierzi, pierzi tot. Am pierdut toti banii pe care ii aveam la mine, dupa care m-am enervat, am inceput sa intru in transa, vroiam sa recuperez banii pe care ii pierdusem ! M-am dus acasa, am luat toti banii pe care ii aveam, adica in jur de o mie si ceva de euro si i-am pierdut si pe aia, toti. Dezastru total, cum s-a intamplat asa ceva ? Aveam bani, la ce imi mai trebuiau cateva milioane castigate dar mai ales la ce imi trebuia sa pierd toti banii ?
        Recapitulam : nu mai jucasem de cateva luni, recastigasem increderea celor din jur, ma echilibrasem destul incat sa incep sa am o viata normala, aveam o afacere buna care imi dubla suma investita in mai putin de o luna, eram pe drumul cel bun ! Aveam bani, de ce am vrut sa mai castig ? Aici nu pot sa-mi raspund concret, cel mai mult probabil exista un motiv medical, psihologic. Dorinta adrenalinei, castiguriilor fara limite, putere, supraom, infinit, egoism... Se pare ca banii au reactivat boala, de retinut ca boala se propaga prin bani. Bine oricum banii sunt o boala de care suferim toti sau mai degraba de care depindem toti.
        Concluzie de retinut : daca vreti sa vindecati sau sa va vindecati nu folositi banii ca pe o dovada de incredere pentru ca banii sunt din iad si de acolo este si boala :). Ce ma bucur ca mai pot sa rad din cand in cand. Cum spuneam incercati sa gustati din placeriile vietii care nu costa si care dealtfel sunt mult mai valoroase. Bolnavul trebuie imperativ sa nu aibe contact cu multi bani pana cand se tempereaza si se echilbreaza, iar suma cu care va avea contact trebuie sa creasca treptat si incet, poate chiar luat la cumparaturi ca sa intelega ca mama cu 500 de lei cumpara ulei, paine, carne, orez, ciocolata etc. si tine in viata 2 saptamani o familie in loc sa-i piarda la casino !

--> Repulsie

2009-12-14T17:07:00.004+02:00

       Am o repulsie enorma fata de tot ce tine de boala, de jocuri de noroc. Acum ca stiu, ca am nefericita experienta sa cunosc din interior tot ce se intampla in viata asta bolnava cauzata de jocuriile de noroc am inceput sa fiu mult mai receptiv la efectele nocive ale bolii. Am inceput sa vreau sa schimb ceva, sa ma implic in eradicarea jocurilor de noroc din societate. Boala asta este la fel de grava ca orice boala care conduce incet dar sigur la o moarte iminenta daca nu este tratata atunci cand inca mai poti sa te vindeci. Poate pana acum nu am observat, dar in ultima vreme am auzit tot mai multe cazuri tragice ale oamenilor bolnavi. Au inceput sa mediatizeze aceste cazuri, am impresia ca societate incepe sa se ingrijoreze, de parca pana acum nu ar fi existat boala asta nenorocita. Director de banca ia din seiful bancii la care lucra o suma de 80.000 euro (prea putin importanta suma) se duce la casino, pierde TOTI bani dupa care se sinucide. Un copil de 15 ani se spanzura din cauza dependentei de jocuri de noroc. Student la politehnica se imprumuta de 450 lei, ii pierde la ruleta, se sinucide. Nu exista varsta, nu exista statut, nu exista suma. Ce are un director de banca in comun cu un copil de 15 ani si cu un student la Politehnica ? Boala !
       La naiba ca sunt multe alte exemple care sunt "stiri" in devenire sau inmormantari anonime. Pe un site cica 7% din adolescenti sunt tratati la cabinete psihologice pentru dependenta de jocuri de noroc, vi se pare mult sau putin ? Adolescenti, adulti, copii, toti reprezinta posibile procente al acestei statistici. 7% sunt cei care au ajuns la cabinete, alte procente mult mai mari sunt in plina desfasurare, alte procente si mai mari sunt in devenire, iar alte procente sunt stiri. Este grav, eu stiu pentru ca fac parte din procente, este o realitate care ne loveste pe toti. Este cineva care sa nu fi auzit sau sa fi resimtit efectele bolii ? Un prieten, un frate, un fiu, un iubit, o cunostinta ?
        In fiecare zi cand merg pe strada realizez ca se inchid centre care au dat faliment din cauza crizei economice imaginare dar se pare ca casinouriile sunt in plina economie de dezvoltare. Toate straziile principale din Bucuresti sunt impanzite de casinouri si nu oricum. Daca deschideti ochii larg macar o data sa vreti sa vedeti toate casinouriile o sa ramaneti uimiti. La un moment dat se parea ca Romania este tara cu cele mai multe casinouri pe cap de locutior din Europa. Uau ce statistica ! Adica boala s-a instalat la noi in tara cam asta vrea sa spuna. Sunt scarbit de "conducerea" Romaniei, de hotia, ipocrizia, egoismul care exista in tara asta si cel mai mult de societate. Generalizez pentru ca este o realitate, exceptii exista dar unde sunt ? Cum este posibil ca boala sa se dezvolte in loc sa fie tratata ? Raspunsul este simplu : bani, foarte multi bani. Democratie = libertatea de a distruge pe ceilalti pentru propriul interes. Suntem o societate bolnava si nu ma refer numai la boala pe care o expun. Cel mai grav este ca noi, adica societatea, adica conducerea, adica democratia, nu ne implicam atat pe cat ar trebuii ca sa ne construim o viata sanatoasa. Nu exista empatie sau solidaritate, exista decat bani ! Sunt oameni sanatosi care duc o viata linistita, ma bucur pentru ei si sper sa ramana asa pentru ca ei ii ajuta pe cei bolnavi. Cine cunoaste stie, ei inteleg de ce dramatizez. Ma bucur ca sunt aici si scriu despre drama pe care am trait-o si nu sunt o "stire". Nu sunt vreun revolutionar care sa vrea sa schimbe lumea dar noi am putea fi ! Trebuie sa incepem de undeva !

--> Rupere de ritm

2009-12-12T15:51:00.002+02:00

Imi place sa scriu, imi place sa comunic, sa socializez. Vreau sa spun ca daca vreti sa ma intrebati ceva sau sa purtam un dialog sau daca aveti completari, critici, orice, fiti liberi sa va exprimati. Unul dintre motivele principale pentru care scriu este ca sa fiu citit, ca sa transmit mai departe informatii pe care eu le consider valoroase, imi doresc si ar fi o placere sa am o relatie cu cititorii. Prin urmare orice cugetare este binevenita !

10_Dependenta distrugatoare

2009-12-12T15:31:00.002+02:00

        Imi este greu si ma indispune sa-mi amintesc tot adevarul trecutului, raul pe care mi l-am facut si l-am facut altora. Imi creeaza o stare de repulsie fata de EU bolnav si fata de ce am fost in stare sa fac.
        Revin la experientele unui dependent de jocuri de noroc. Dupa vara fara soare a venit toamna depresiva. In acea toamna am avut prima depresie, prima criza de personalitate care s-a manifestat prin a distruge toate amintiriile, poze, lucruri cu valoare sentimentala. Vroiam sa fiu altfel, sa devin mai puternic, credeam ca daca imi "arunc" trecutul voi putea sa imi construiesc o lume mai buna, o lume unde eu eram castigator. In acelasi timp incepeam sa-mi distrug incet toate relatiile cu cei apropriati. Eram inchis in lumea mea pe care atunci abia mi-o construiam. Nu reuseam sa "realizez" ce imi propusesem, pierdeam de fiecare data si nu reuseam sa ma abtin iar asta ma ambitiona si mai mult ca sa reusesc, sa castig. Cu alte cuvinte dependenta se intarea pe zi ce trecea.
        Spuneam EU bolnav pentru ca atunci personalitatea mea incepea sa se imparta in doua, adica in EU bolnav/dependent si EU normal. Atunci eram la inceput si bola abia incepea sa puna stapanire pe mine. Dependenta a inceput sa se manifeste tot mai intens. Jucam insistent, la inceput aveam bani de la parinti pe care ii minteam ca sa-mi dea bani. La putin timp mi-am epuizat minciuniile care bineinteles nu erau justificate pentru ca le ceream bani sa-mi cumpar ceva sau sa fac ceva si acel ceva nu exista. Minteam pe toata lumea, ma ascundeam, incepeam sa-mi exteriorizez noua lume in care traiam.
        Dependenta s-a acomodat foarte repede, se hranea din fiecare episod in care eu castigam si imediat pierdeam tot. De la extaz la agonie, asa se intampla de fiecare data. Faceam rost de bani ma duceam sa joc, castigam si atunci imi crestea increderea ca pot sa castig constant astfel incat sa realizez ce imi propusesem, o viata luxoasa. Castiguriile imi confereau putere, ma iluzionau ca este usor si ca pot sa inving sistemul. In acelasi timp ma faceau sa cred tot mai mult ca pot sa castig mult foarte repede, aici se contureaza un mare defect si anume ca vroiam mult si repede, timpul se contracta cand vroiam sa realizez ceva. Chiar si acum, in prezent in timp ce scriu, inca imi mai doresc acelasi lucru, dar acum am invatat sa-l controlez, sa ma acomodez cu timpul. Dupa ce castigam, imediat pierdeam tot dar eu nu percepeam pierderiile, eu ramaneam la stadiul de castigator si de fiecare data ma invinovateam ca sunt slab si ca nu am reusit sa fiu mai inteligent ca sa ma abtin si sa nu pierd tot. Acum, analizand oarecum din exterior, imi dau seama ca pierderiile au fost mai importante decat castiguriile, adica ca aveau un impact mai mare asupra dependentei, o hraneau mai mult decat castiguriile, aveau un efect mai puternic emotional. Ambitia venea in urma pierderiilor, dorinta de a castiga se amplifica in urma pierderiilor. Cum spuneam si o sa mai spun, cand pierdeam, pierdeam tot, fara exceptie. Faptul ca pierdeam tot si nu puteam sa ma abtin sa pierd tot ma ambitiona, nu intelegeam cum nu am fost capabil, de ce nu am putut sa ma abtin, eram sigur ca sunt mai inteligent, mai puternic decat atat si eram sigur ca data viitoare o sa reusesc sa ma abtin.
        Cam atata teorie despre dependenta, deja nu mai are rost sa insist pentru ca toate caracteristiciile, toate doveziile ca ea exista, toate efectele incep de acum sa se evidentieze. Dependenta vorbeste de la sine prin comportamentul meu de atunci. Imediat trecem la punctul culminat, la experiente foarte intense, lucruri "inimaginabile" si greu de inteles.

9_Dependenta - Primele simptome

2009-12-06T14:18:00.002+02:00

        Acum ma gandesc mai bine si realizez ca dependenta s-a instalat imediat dupa primele iluzii. Totul s-a derulat foarte repede, nu am avut timp sau poate nu am putut/vrut sa realizez ca este ceva "putred" in acest joc. Dependenta a fost inevitabila pentru mine. Spun inevitabila pentru ca eu ca un tot am indeplinit toate caracteristiciile propice bolii. Cum spuneam, inca nu eram constient de aceasta boala si inca nu era grav ce se intampla cu mine, cel putin asa gandeam atunci. Oricum nu a durat mult pana sa inceapa sa se agraveze, pana sa incep sa ma descompun.
        Dependenta a fost intretinuta de iluziile castigurilor, castigam ce-i drept dar castigam ca sa am ce pierde. Cu cat castigam mai mult cu atat bola castiga si ea cate putin din mine. Cand castigam rareori ii foloseam in propriul interes altul decat de a juca iar.
        Acum incepeam sa-mi pierd din simturi si din puterea de a rationa ce se intampla cu mine, incepeam sa-mi pierd controlul asupra mea. A urmat o perioada in care eu ma jucam, pierdeam, castigam iar pierdeam. A fost o perioada in care boala a stagnat, a ramas la aceeasi intensitate. Jucam dar nu faceam "excese" si asta se datora faptului ca atunci inca aveam alte prioritati. Eram la sfarsitul clasei a 12-a si urma sa dau bacalaureatul dar eu eram cu capul in alta parte. Nu aveam chef sa invat, nu aveam chef de nimic. Nu imi aduc aminte sa ma fi chinuit sa invat, imi placea sa invat, numai ca acum eram distras de altceva. Am invatat pana la urma, am luat bacalaureatul cu nota 8, cum spuneam la inceput nota care ma caracterizeaza. Dupa bacalaureat urma admiterea la facultate, acum este un moment cheie din evolutia bolii care confirma inconstesabil instalarea definitiva a dependentei. Atunci mintea mea visa la alte lucruri decat la facultate. Visam sa am o viata agitata, plina de suspans, luxoasa, vroiam sa fiu independent, vroiam multe. Am dat admitere la facultate dar nu am intrat. Surprinzator pentru toata lumea, dar nu si pentru mine. Nu am vrut sa intru la facultate ! Nu am vrut pentru ca visam sa fac altceva, nu stiam exact ce dar stiu ca se lega de bani, de multi bani. Dupa "esec" am avut inca un esec dar de data asta real si anume ca esecul dorit a avut acelasi efect ca si cum ar fi fost real, nedorit. Am fost dezamagit ca nu am intrat la facultate, ca nu am vrut sa intru, la fel ca toti ceilalti din jurul meu, familie, prieteni, iubita.
        Incepand de acum cerul se innoreaza si eu raman izolat in mintea mea bolnava pentru ani buni. Incepeam sa ma interiorizez, incepeam sa-mi creez propria lume dupa chipul si asemanarea bolii. La exterior traiam normal dar in interior anormal. Viata mea se derula si eu jucam in ea, ce ironic, jucam in ea si aveam rolul principal. Imi jucam propria viata.

8_Iluziile inceputului - Concluzii

2009-12-05T14:21:00.001+02:00

        Acum avea sa se contureze prima caracteristica a bolii si anume ca atunci cand pierzi, pierzi tot, fara nici o exceptie. Jocul copilaresc devenise ruleta. Ma intreb acum daca dependenta a intervenit imediat dupa aceste iluzii, dintr-un motiv viitor as spune ca da. Pentru mine iluziile au insemnat implementarea dependentei, chiar daca atunci nu simteam asta, habar nu stiam ce avea sa urmeze. Spun pentru mine din cauza ca atunci iluziile mele au atras atentia unui bun prieten care si el la randul lui a incercat sa guste din aceste iluzii, dar el spre deosebire de mine a avut un episod scurt si perfect pentru a dobandi o experienta foarte valoroasa. Acest prieten a jucat si el, a fost iluzionat de castig dar cand a pierdut prima data s-a oprit. De ce s-a oprit ? Pentru ca o caracteristica a lui, cel mai mult probabil egoismul, l-a salvat de la ce ar fi putut sa fie un dezastru. A jucat, a castigat, a pierdut si gata. Cred ca motivul pentru care el nu a fost atras de iluzii si nu s-a imbolnavit este unul mult mai complex care tine de educatie, familie, caracter si altele. Evident ca oamenii sunt diferiti. Ma intreb daca el are ceva ce nu am eu sau eu am ceva ce nu are el.
        Revenind, nu imi aduc aminte cum m-am comportat in zilele imediat urmatoare dar ce imi aduc aminte sigur este ca scurtcircuitul pe care l-am avut a fost puternic si m-a impins sa ma "ambitionez" sa cred ca o sa castig iar si de data aceasta nu o sa mai pierd. Inainte sa pierd toti banii eu am avut 5 sute de mii, banii mei, dupa care am castigat si aveam in jur de 12 milioane. Acum cele 12 milioane i-am insusit a fi tot ai mei, ii aveam in buzunar, si cand i-am pierdut a fost ca si cum am pierdut "banii mei" dar eu pierdusem decat 5 sute de mii, lucru pe care nu aveam sa-l inteleg niciodata. Acum vroiam sa fac rost de bani sa joc din nou, sa castig ! Tot ce stiam este ca am castigat si ca pot castiga iar. Ma gandeam numai la banii pe care i-am avut si ca o sa am si mai multi. De acum incepe sa devina o "joaca constanta". Aprofundam tactici, scheme create de mine in capul meu bineinteles pentru a castiga. Treceam de la a juca simplu pe 1/2 sanse la a juca numere, imi doream mai mult.
        A fost o perioada de tranzitie in care mi-am schimbat jocul din dorinta de a castiga mai mult, nu mai eram multumit de dublarea mizei. Acum incepeam sa aud schemele celorlalti jucatori, le preluam si le analizam si la urma le individualizam si imbunatateam dupa cum credeam eu ca este mai bine. Jucam iar. Nu imi aduc aminte exact ordinea cronologica cum am revenit. Faceam rost de bani si ma duceam sa joc. Castigam, pierdeam iar castigam. Castigam, cheltuiam din ei, prea putin, nesemnificatic, pentru ca strangeam banii ca sa joc in continuare, sa castig mai multi, sa strang si mai multi. Alta caracteristica se evidentia, banii care ii castigam nu ma foloseam de ei, decat ii strangeam sa am multi, sa am sa joc iar si iar si in final sa-i pierd pe toti. Cateodata, rareori, facem excese sa cheltuiesc, dar cand faceam ma simteam bine, ma distram, accesam o viata luxoasa si imi placea. Imi doream sa ies in oras in fiecare zi, sa ma imbrac mai bine, sa mananc la un restaurant bun, nevoiile mele erau tot mai pretentioase. Ruleta ma facea sa cred ca imi poate oferi banii de care aveam nevoie sa am o viata cum imi doream.
        Credeam ca pot sa ma controlez, sa cunosc "secretele" jocului, ca sunt destul de inteligent incat sa pot sa stapanesc ruleta si ca asa puteam sa castig viata pe care mi-o doream. Jucam tot mai mult si acum incepea sa puna stapanire pe mine dorinta de a juca, de a castiga. Se intampla acelasi lucru de fiecare data, castigam, castigam, pierdeam, castigam iar pieredeam si in final pierdeam tot. Ma invarteam in cerc pana cand pierdeam tot. De fiecare data cand pierdeam ma ambitionam mai mult sa castig, ziceam ca asta este ultima oara cand pierd si ca data viitoare o sa fiu mai inteligent si ca o sa stiu cand sa ma multumesc si cand sa ma opresc sa pierd. Cu cat ma ingropam mai mult in ideea ca pot sa castig cu atat ma imbolnaveam mai mult. Cu fiecare pierdere baneasca, pierdeam si din mine la propriu, nu ma mai interesa liceul, incepeam sa nu mai tin cont de ce se intampla in jurul meu, nu mai acordam atentie lucrurilor importante, iubitei, parintiilor, prieteniilor. Eram decat eu si dorinta de a castiga. Dar inca, totusi inca, nu se agravase atat de rau.

7_Iluziile inceputului -- partea a II-a

2009-11-30T13:39:00.007+02:00

        Revenind la prima mea experienta cu nenorocirea, cum spuneam, eram altfel. Intrasem ca un copil care era entuziasmat de jocul care avea sa-l descopere si am iesit, evit sa spun acum pentru ca povestesc atunci cand nu stiam, altfel, cum aveam sa aflu in curand. Cand am iesit din incapere nu realizam prea mult ceea ce se intamplase. Dupa ce am revenit la masa cu cei 2 prieteni am continuat sa vorbim despre jocul pe care tocmai il jucasem, am dezbatut, exclusiv, toate detaliile experientei recente si a jocului. Incepusem si eu, separat, sa ma gandesc in mintea mea la aceleasi detalii, imi puneam tot felul de intrebari, analizam intreaga situatie si in mintea mea am decis ca trebuie sa ma mai joc. Dupa ce ne-am exprimat fiecare entuziasmul, mai mult sau mai putin, am plecat pana la urma acasa.

        Ceea ce urma sa fie intr-adevar prima adevarata joaca s-a intamplat in ziua urmatoare dupa experienta cu cei 2 prieteni. Cum zieceam, in mintea mea luasem decizia sa descopar jocul. In ziua respectiva imi aduc aminte ca aveam 5 sute de mii, dintre care 3 sute erau castigul din ziua precedenta. M-am intors in incaperea care devenise reala, pentru mine, cu o zi in urma, mai entuziasmat si mai putin timid, dornic sa ma joc si sa castig. Eram singur, am intrat, m-am asezat pe scaun si imediat banii mi-au fost introdusi in joc. Am inceput sa joc, nu stiam sa joc, descopeream si in acelasi timp castigam. Am tot castigat cate putin cate putin, dupa care m-am trezit ca putinul se facuse mult si deja aveam o suma destul de mare pentru mine si entuziasmul meu crescuse si el o data cu castigul. La un moment dat era o persoana care vedea ca eu castig si m-a intrebat de cand joc, i-am zis ca este a doua oara cand joc, sau ceva de genul asta si a inceput sa vorbeasca cu mine, sa ma sfatuiasca cum sa joc, tactici, scheme. Eu jucam pe rosie sau neagra, par sau impar, numar mic sau numar mare si mai aruncam la nimereala cativa bani pe cateva numere, fara nici o schema. In concluzie imi jucam sansele 1/2. Asa gandeam eu atunci. Am castigat in continuare pana cand am ajuns sa castig in jur de 8 milioane, o suma foarte mare pentru mine. Pentru ca ma stresa acea persoana si era mare agitatie acolo si eram multumit de banii care ii castigasem am plecat.
        Acum era evidenta schimbarea mea, jucam si imi placea. Am iesit increzator, entuziasmul devenise constant. Nu imi venea sa cred cati bani castigasem, aram atat de bucuros, plin de sperante, plin de idei cum sa joc, vroiam sa joc iar. Dupa ce am plecat de acolo am vrut sa ma joc iar. Acum ca acea incapere devenise reala incepusem sa le vad si pe celelalte. Am plecat in alta parte, am luat taxi-ul si am fost in alte 2 locuri unde am jucat si am castigat. Eram exaltat, eram complet hipnotizat de orele jucate, de banii castigati. Atunci mi-am sunat 2 prieteni sa-i invit sa le fac cinste si sa le povestesc ce se intamplase. Ma intorceam de unde am plecat, in localul in care am jucat prima oara, cu o zi in urma si unde castigasem in acea zi 8 milioane. Ma intorceam aici nu pentru ca veneam sa joc din nou dar din cauza ca acest local era aproape de casa mea si obisnuiam sa merg aici sa beau ceva.
        Am ajuns inapoi, toate bune si frumoase. Ne-am asezat la masa si acum eu eram acela care povestea celor 2 prieteni ai mei, alti prieteni decat cei 2 din ziua precedenta, despre acest joc, entuziasmat, cu ochii stralucitori, plin de energie. Aveam atunci la mine in jur de 12 milioane, suma enorma. Plecasem de acasa cu 5 sute de mii si aveam 12 milioane, era fenomenal pentru mine. Am facut cinste cu ceva de baut si uite cum acum eu eram acela care ii indemna pe cei 2 prieteni sa mearga sa joace. Ei au venit cu mine, nu au jucat, in schimb am jucat eu sa le arat cum se joaca, dar pierdeam si pierdeam. Am pierdut 2 milionae, 4, 6 si tot pierdeam. Nu ma mai controlam, prietenii imi spuneau sa plec ca mai bine sa raman cu ce mai am decat sa-i pierd pe toti dar eu nu ii auzeam eu vroiam banii inapoi si eram convins ca o sa-i castig. Acum eram hipnotizat de joc, de ruleta, acum jocul devenea ruleta, casino, iad. Nu am putut sa ma stapanesc, vroiam sa recuperez banii care ii pierdusem si asa am pierdut toti banii, toti.
        Trecusem de la extaz la agonie, nu intelegeam ce se intamplase, nu intelegeam nici cum castigasem banii dar in nici un caz cum ii pierdusem. Nu intelegeam de ce nu am putut sa ma opresc. Am fost socat, in mintea mea avea loc un scurtcircuit. Din cauza ca nu aveam o explicatie logica de ce pierdusem, pentru ca eu castigasem si eram convins ca o sa castig in continuare. Pierdusem toti banii si mergeam spre casa injurand si intrebandu-ma cum a fost posibil.

6_Iluziile inceputului -- partea I

2009-11-30T13:10:00.006+02:00

        Spre sfarsitul clasei a 11-a tot ii auzeam pe colegi “hai la pariuri” si o data am mers si eu cu ei sa vad despre ce este vorba. Imi explicau ei ce si cum, scheme, cote si cat poti sa castigi... Cum eu simteam nevoia sa am mai multi bani ca sa-mi satisfac nevoiile, am luat aminte si am mai investigat. Peste ceva timp am inceput sa joc, sa sper, sa cred pentru ca aveam nevoie. Mi-am facut si eu unele scheme si la inceput am pierdut, sume mici, dupa care prin experienta am inceput sa pariez altfel, sume mai mari pe cote mai mici si acum incepeam sa castig. Nu era cine stie ce la inceput, pierdeam sume mici, mai castigam, nu ma stapanea dorinta de a juca sau de a castiga, experimentam, descopeream, ma jucam.
        Mai tarziu am inceput sa-mi doresc mai mult si asa am inceput sa insist asupra pariuriilor. Acum era mai serios, ma bazam pe posibilele castiguri ca sa-mi satifac nevoiile. La inceput la fel, castigam, pierdeam. Incepeam sa ma autoconving ca pot sa castig, pentru ca imi doream si aveam nevoie. Asa am inceput sa pariez sume mai mari, care nu prea mi le perimteam, castigam, cheltuiam, faceam exces, stiam ca de acolo de unde au venit mai sunt destui. Imi placea sa castig si imi doream tot mai mult, ce castigam pariam din nou, mai mult. Balanta era oarecum pozitiva, cel putin in capul meu, pozitiva mai mult ca eram convins de viitoarele castiguri. In continuare eram normal, imi vedeam de viata mea, inca nu era grav. Urmeaza o perioada vaga din care nu prea imi aduc aminte concret ce s-a intamplat cu pariuriile, si incerc sa-mi dau seama daca situatia devenise serioasa inainte sau dupa ruleta. Din cate imi amintesc nu era nimic grav, pariam, pierdeam, castigam, dar inca nu devenisem dependent. Incet ma apropriam de culoriile iadului, de mirajul baniilor, de boala. Povestea incepe abia acum.
       Imi aduc aminte prima oara cand am intrat in curtea iadului, nestiind unde intru. Se intampla imediat dupa revelion, la inceputul lui ianuarie. Eram linistit, cuprins de atmosfera unui nou inceput, unui nou an in care imi propusesem atatea obiective. Se intampla intr-o seara de iarna, in care inca se mai simtea atmosfera de sarbatoare a anului nou. Iesisem sa beau ceva cu doi prieteni intr-un local unde exista si o mica sala de jocuri de noroc. Mai fusesem de atatea ori in acel local dar niciodata nu bagasem in seama acea incapere stralucitoare. O vedeam dar nu stiam si nu ma interesa ce se intampla acolo. Revenind la seara cand eram din nou acolo, cum spuneam iesisem sa beau ceva si asta am facut. Ne-am asezat la o masa, eram distrati de atmosfera, impartaseam pareri despre petrecerea de revelion, povesteam, radeam, ne incadram intr-o iesire normala.
        Dintr-un subiect in altul unul dintre prietenii cu care iesisem a inceput sa vorbeasca despre experienta lui intr-o incapere la fel ca aceea din localul unde eram noi, nu stiu cum sau de ce a deschis subiectul asta, probabil din dorinta lui arzatoare de a se lauda. Acum, pentru ca stiu, vad altfel acea intamplare, realizez ca ochii ii straluceau la fel ca acea incapere, modul in care povestea era ca si cum era acolo, avea o convingere puternica ca experienta lui era ceva nemaipomenit. Atunci eram un copil care incepea sa aibe nevoi, dar inca un copil. Felul in care ne prezenta experienta lui, entuziasmul, castiguriile care le vedea ca o mica avere, jocul care incita si mai mult povestea, totul atat de simplu. Noi ascultam, credeam tot ce ne povestea, incepeam sa observ acea incapere, rosul care inconjura incaperea, ma uitam altfel, incepeam sa analizez ce se intampla acolo.
        Dupa ce ne-a povestit cu lux de amanunte si insistand, cu acelasi entuziasm, pe jocul care avea un castig sigur, la un moment dat vine si indemnarea lui da merge sa ne jucam. Eram convins, entuziasmat, gata sa ma joc, gata sa descopar. Ce putea sa se intample, ma gandeam eu, ma duc sa ma joc. El primul, noi in spate timizi, nerabdatori sa descoperim acest joc extraordinar unde toata lumea castiga, ca asa intelesesem eu atunci. Cum ma apropriam mai mult de rosul aprins care semnaliza incaperea misterioasa cu atat imi crestea entuziasul la ceea se aveam sa descopar. Am intrat, am lasat localul in spate, si incepeam sa observ de aproape ce se intampla acolo. Cel care povestise se aseaza cu incredere pe un scaun in dreptul ruletei gata sa inceapa joaca. Imediat vine cineva si il introduce in ruleta, ii ia banii si hraneste ruleta, banii lui erau deja in ruleta. Acum incepe sa ne explice, fiecare buton ce face, pe ce sa apesi, mici scheme de a castiga, era atat de bucuros ca se juca. Eu ma uitam, habar nu aveam ce se intampla acolo, ma simteam strain, mi se parea ca lumea de acolo era altfel, toti erau distrasi de toate mecanismele alea de acolo, oameni mari care se jucau, era ceva ciudat. Castiga initiatorul nostru si creste entuziasmul la toata lumea, era adevarat, vedeam si noi ca povestea lui se confirma. Haide sa jucam si noi. Nici bine nu m-am asezat pe un scaun ca deja nu mai aveam banii in mana si eram si eu introdus in ruleta. Timid in continuare, entuziasmat, nu stiam ce sa fac, eram in fata unui joc pe care nu stiam sa-l joc, nu stiam ce sa fac. "Apasa pe aia, acum ar trebuii sa vina nu stiu ce numar, rosie sau neagra." La naiba ca habar nu aveam, dar vroiam sa ma joc.
       Eram un copil care vroia sa se joace, in acel moment banii nu insemnau nimic, descopeream un nou joc, imi placea sa ma joc. Apasand pe butoane la intamplare, am ajuns sa castig, atat de simplu, si incepea sa-mi placa sa ma joc dar in acelasi timp relizam ca eu castigam bani si incepea sa ma intereseze. Era o atmosfera agitata, se auzeau tot felul de sunete de la aparate, un murmur permanet care se amplifica deseori, o agitatie care ma agita si pe mine. Ma uitam in stanga in dreapta, nu erau priviri prea primitoare, doar cu prietenii mei socializam, ne uitam unu la celalalt sa vedem cum ne merge joaca, cand castiga unul dintre noi radeam, ne bucuram. Ne jucam, ne distram, eram copii. Nu mai stiu exact cat am sta acolo, intr-un final am iesit din incapere si am revenit in local, inapoi la masa, fiecare cu un mic castig si cu zambetul pe buze. Eram schimbat, nu mai eram la fel ca inainte sa intru, simteam asta.

5_Sfarsitul copilariei

2009-11-30T12:42:00.008+02:00

        Copilaria s-a incheiat cand am terminat scoala generala, de aici incepe un nou capitol. La sfarsitul clasei a 8-a m-am imbatat prima data, in parcul Circului, cu toti colegii din clasa si dupa ce mi-am revenit din betie am lasat in urma copilaria. Dupa terminarea scolii fiecare a luat-o pe drumul lui, pentru o mica perioada am mai tinut o legatura indepartata cu cativa colegi, dupa care doar ne mai intalneam pe strada si ne povesteam in fuga ce mai facusem, mai barfeam ce auzisem despre fosti colegi si pe ce drum o luasera ei. Blocul ramanea si el in urma o data cu scoala, prietenii de la bloc majoritatea au avut un esec la capacitate, unii chiar au ramas sa repete clasa a 8a, cei mai fericiti au ajuns la vreo scoala profesionala, poate 1 sau 2 au ajuns la un liceu rau famat. Acum se evidentia diferenta reala dintre mine si ei, de-a lungul copilariei am reusit sa invat la scoala, sa ma prostest la bloc, sa ma adaptez, dar intodeauna am fost echilibrat si am stiut ce este bine si rau pentru mine. Nu am amestecat scoala cu blocul. Am fost intodeuna independent de ei, de scoala sau de bloc, am invatat cu ei, m-am prostit cu ei, am luat tot ce era mai bun de la fiecare, la scoala nu gasesti ce gasesti pe strada, chiar si de la un prost ai ce sa inveti, si inca cate, lucruri pe care le gasesti numai aici.
        Urma liceul acum, din pacate la unul dintre liceele care vroiam eu nu s-a putut pentru ca trebuia sa am o nota mai mare, peste 9, iar eu am luat 8 si ceva, nu mai tin minte exact. Dealtfel nota 8 imi este caracteristica , intodeauna am zis 10 inseamna 8 invatat si 2 distractie, sau relaxare, cum vrea fiecare sa-i spuna. Am fost multumit de nota 8 pentru ca mai aveam inca 2 puncte de viata cum vroiam eu, si uite asa am avut intodeauna 10. Am ajuns in Traian, un liceul inchisoare, rau famat, strict, cu profesori comunisti si elevi modesti. Am plans si am zis ca nu vreau sa merg la un astfel de liceu, atunci am vorbit cu parintii mei si am stabilit cu ei sa stau aici un semestru, sa invat foarte bine si mai apoi sa ma transfer la un liceu mai bun. Asa avea sa se intample. Un semestru in Traian a fost ca si cum nu a fost, m-am acomodat cu ideea ca trebuie sa parcurg acest drum si m-am adaptat. Aveam uniforma, sacou, camasa, care daca lipseau nu intrai la ore. Profesorii foarte modesti, nu prea faceu ceva fara manual in fata, dictau din manual, faceam teme din manual, nimic in plus. Era o atmosfera atata de apasatoare, poate si din cauza toamnei si a iernii, era totul atat de “ca la carte”. Bine, ce ma apasa cel mai mult era dorinta mea de a pleca de aici. Colegii erau ciudati, deformati, sau cel putin asa ii vedeam eu, nimeni sa straluceasca cu ceva, profesorii la fel. Nu imi aduc aminte nimic special, doar ca eram fixat pe obiectivul meu de a invata si sa ajung la sfarsitul semestrului. M-am adaptat, am invatat, am fost ca la carte si intr-un final a venit momentul cand aveam sa inving.
        Am trimufat o data cu venirea primaverii, ce anotimp mai frumos putea sa-mi anunte noua viata ce urma. Infloream si eu o data cu primavara. Cu notele mele mari si cu un ajutor de la un prieten de familie, am ajuns intr-un final, la alegerea mea, in Cantemir. Nu pot sa uit prima zi cand am intrat in liceu, atunci m-am intalnit cu un prieten cu care am fost la gradinita si ma intreba ce fac pe aici iar eu i-am spus ca m-am transferat in Cantemir in clasa a 9 E, clasa in care era si el, o coincidenta buna. Daca as mai fii sa aleg inca de 100 de ori liceul as alege de fiecare data Cantemirul. A fost cea mai frumoasa perioada. Liceul este la mijlocul drumului, intre copilarie si maturitate, oarecum un copil mare. Totul a fost genial, colegii, profesorii, temele, bascketul, fetele, curtea liceului cand chiuleam, eram unde mi-am dorit.
        M-am acomodat foarte repede, mi-am cunoscut colegii, profesorii, ma simteam foarte confortabil, relaxat, imi facea placere tot ce descopeream acolo. Primavara, cel mai frumos anotimp. Imi placeau pauzele cand aproape toti elevii Cantemirului erau in curte si socializau, 10 minute de pauza geniale. Diriginta ma simpatiza, iarasi, dintr-un motiv anume, nu stiu de ce, toate dirigintele m-au simpatizat, au avut grija de mine. Diriginta era si profesoara noastra de franceza, iti dai seama cata franceza am facut eu. Am avut ghinion, in scoala generala profesoara de franceza era ca o a doua diriginta, ne povestea de fiul ei, ne sfatuia ce si cum sa facem cand crestem mari si la sfarsitul orei ne alegeam doar cu o mica tema pe care o faceam singuri. In liceu cam la fel, numai ca acum chiar era diriginta noastra. Mi-a placut si imi place franceza foarte mult si imi pare rau ca nu am invatat-o atunci cand trebuia.
        In liceu am inceput sa am nevoi de tot felul. Acum nu mai eram la scoala si nici la bloc, unde nu aveam griji, nevoi. Incepeam sa simt nevoia sa ma imbrac mai bine, sa ies mai des in oras, sa imi permit mai mut, pe scurt aveam nevoie de mai multi bani. O reala nevoie pe care o aveam toti. La inceput nu faceam nimic exagerat sa am bani, ii aveam de la parinti, rareori insistam cand vroiam sau aveam nevoie de ceva anume. Invatam bine, dar acum eram mai confortabil, vroiam sa gust din viata mai mult, sa descopar, sa experimentez... Simteam nevoia sa fiu altfel. Nu insist asupra detaliilor din liceu, vreau decat sa spun ca totul a fost genial.

4_Sa incepem cu inceputul. Copilaria

2009-11-30T12:07:00.012+02:00

        Imi aduc aminte de copilarie, imi aduc aminte pentru ca am regasit copilul din mine. Cate amintiri am regasit, amintiri pe care le credeam pierdute. Am fost un copil normal, chiar daca vreau sa cred ca am fost special, prefer sa ma multumesc cu normalitatea. Pentru mine, acum, “normal” inseamna o fericire simpla dar reala. Simplitatea asta nu ajunge la extreme, merge cu turma, cu etica de mana. Normalitatea este o siguranta pe care putini o inteleg si o aprecieaza. O viata normala, fara nici un risc, stereotipul vietii.
        Incerc sa-mi aduc aminte o neplacere din copilarie si sincer nu o gasesc. Chiar si bataia si pedepsele au fost frumoase la locul lor, la timpul lor. Amintiriile mele incep sa aibe continuitate tarziu, undeva dupa 11 ani. Nu stiu de ce nu-mi amintesc mai multe, am imagini neclare, episoade scurte si vagi. Nu stiu de ce, probabil dintr-un motiv medical.
        Mi-am adus aminte de poza comunista de scolar cu stiloul in mana, scriind, cu harta Romaniei pe fundal. Nu stiu daca o mai am, posibil sa o fi aruncat intr-o criza de personalitate, o sa o caut.
        Acum ma simt relaxat, s-au aglomerat in capul meu toate amintiriile copilariei si nu au rabdare sa stea la coada. Banca de la scoala, balaceala in lacul Tei, fotbalul si toate raniile cauzate de cazaturi si faulturi, toate jocuriile avand singura miza placerea de a juca cu toti copii, derdelusul unde ne dadeam cu sania, prima bicicleta, obrajii inrositi de oamenii mari...
        Intodeauna mi-a placut la scoala. Mi-a placut sa am teme, erau o provocare pentru mine, le faceam din placere. Imi placea si imi place sa scriu. In timp ce scriu, acum, imi aduc aminte tot mai multe detalii care ma uimesc ca le regasesc. Ghiozdanul patratos, stiloul, pixuriile, cariociile, creioanele, guma de sters, compasul, penarul albastru. Imi aduc aminte de toate. Ce bucuros eram cand incepea scoala, sa am ghiozdan nou, sa ma reintalnesc cu toti colegii. Abia asteptam sa invat, sa descopar noile carti, sa am teme. Parintii aveau grija de mine sa imi cumpere ce aveam nevoie pentru scoala si imi aduc aminte ca nu aveau multi bani, era totusi un efort sa aibe grija de noi, ca era si sora mea mai mica cu un an. Cat de mult ne iubesc. Abia acum incep sa-mi dau seama cate au facut pentru noi, in mod special pentru mine, cat de greu este sa cresti un copil, dar mai usor atunci cand ii iubesti.
        Sunt in banca mea ! Imi aduc aminte fiecare coleg, cum arata, cum se imbraca, cum se purta. Soc ! Mi-am adus aminte ca aveam o poza cu toata clasa si o foaie de talc care o insotea pe care era scris numele fiecarui coleg, amintirea de la sfarsitul clasei a 8-a. Socul este ca, din cate imi aduc aminte, am aruncat-o impreuna cu alte amintiri intr-o criza de personalitate. Trebuie sa iau legatura cu un fost coleg si sa le recuperez !
        Cum ziceam, sunt in banca mea, si vad fiecare coleg, ii aud. Imi aduc aminte de atatea intamplari, de relatiile dintre noi, de toti profesorii, de linia care era arma palmelor noastre, de fata blonda cu ochii albastri de care eram indragostit si care mai tarziu ne-am iubit. Sunt coplesit de atatea amintiri frumoase.
        Imi aduc aminte fiecare anotimp, si ce faceam atunci, cum primavara asteptam sa se termine ploaia ca sa iesim sa jucum un tenis cu piciorul, baba de la etajul 1 care ne fugarea permanent din fata blocului. Seriile de vara cand eram istoviti dupa fotbal, baie in lacul Tei, si stateam pe bordura mancam seminte si dezbateam unele subiecte, ca oamenii mari. Toamna scoala domina, imi placea sa invat mai mult, sa incep bine, sa stau la scoala, sa fac teme. Iarna veneam acasa seara cu genunchii invinetiti de atatea cazaturi pe derdelus si ud pana la chiloti. Cum era baia fierbinte si cat imi placea sa stau in cada sa-mi intre caldura inapoi in oase.
        Aveam ce manca, aveam ce imbraca, aveam prieteni, aveam frati, aveam parinti, aveam tot ce putea un copil sa aibe, nu am dus lipsa de nimic. Concursul de desen, experientele cu fete, conflictele pentru dominatie intre copii, ce amuzant, influenta fiecarei persoane, descrierea fiecarui prieten si relatiilor dintre mine si ei si dintre ei si ei. Atat de frumosi au fost anii copilariei, atatea detalii pe care mi le aduc aminte cu zambetul pe buze. O sa incep paralel un jurnal intarziat in care o sa scriu despre toate aceste amintiri atat de valoroase, sa le recitesc peste ani si ani si sa imi aduc aminte cum este sa fi copil.

3_Cine sunt EU ?

2009-11-20T11:40:00.012+02:00

        EU sunt stereotipul dependentului de jocuri de noroc.
        EU sunt Iulian, este numele meu real si tot ce scrie aici este cat se poate de real.
        Sunt toti cei aproape voua care au mare nevoie de ajutorul vostru. Sunt copilul tau, fratele tau, sotul tau, iubitul tau, prietenul cel mai bun al tau, cateodata chiar si tatal tau. De fapt sunt EU.
        O sa spun pe scurt cateva detalii despre situatia mea actuala pentru ca o sa ma cunoasteti mult mai bine o data ce o sa incep propriu-zis sa relatez. Am 24 de ani impliniti, am 2 maini, 2 picioare si tot ce imi trebuie sa functionez normal. Am o familie iubitoare care mi-a oferit tot, prieteni aproape, iubita, toti mi-au fost aproape cand am avut nevoie si eu ii iubesc mai mult sau mai putin. Aveam o conditie materiala buna pana sa incep sa pierd tot, aveam perspective de viitor foarte bune pana sa incep sa pierd anii, facultate nu am terminat-o inca, inteligenta mi-am obosit-o pe viciu/boala... Dar sa incepem cu inceputul !

2_Despre ce urmeaza sa cititi

2009-11-19T18:22:00.025+02:00

        Acest blog, de precizat ca nu sunt familiar cu acest termen, l-am creat in primul rand din dorinta mea de a ma exterioriza, pentru ca imi place sa scriu, si in al doilea rand pentru a impartasi experientele mele cu cei care au nevoie de ele pentru trecut, prezent si viitor.
        Voi care aveti nevoie sa cititi despre ele, aveti nevoie sa intelegeti pentru ca sa puteti sa nu treceti prin aceleasi experiente, sa va vindecati inainte de tragedie, sa-i ajutati sa se vindece pe cei aproape voua si sa credeti ca puteti sa va vindecati indiferent in ce stadiu va aflati acum.
        Experientele si evolutia unui dependent de jocuri de noroc, despre asta veti citi in scrierile mele. Aici veti afla TOT despre evolutia unui jucator. Iluziile inceputului, dependenta, autodistrugerea, distrugerea celorlalti, nebunie, drama, ultima picatura, tragedie sau vindecare.
        Sper sa existe cati mai multi cititori care sa inteleaga ceea ce exprim aici si sa-i ajute sa se vindece, sa vindece pe altii si cel mai important sa nu se imbolnaveasca niciodata.
        Toate detaliile, experientele se leaga intre ele, sunt dependente una de alta, au continuitate, devin o realitate omogena !

1_Inainte de toate vreau sa ma scuzati pentru greselile de ortografie si de alta natura.

2009-11-19T18:13:00.007+02:00